În cea de-a doua zi de Redescopera Moldova eu consider că am atins unul din obiectivele pe care mi le-am propus când am aflat că
Author: rocsanaB
Cu ceva emotii fata de o tara noua şi nicio persoana cunoscuta de aici, a început prima mea zi din cadrul proiectului Redescopera Moldova, cam
Despre Rosia Montana stiam ca este o localitate miniera din Munții Apuseni, județul Alba si ca este resedinta comunei ce poarta acelasi nume, ce in trecut, pe la
Nu este vorba despre Moldova mea, ci despre Republica Moldova, ţara vecină cu regiune mea natală. Pentru mine este de fapt o descoperire a acesteia,
Acest lucru vreau să se întâmple la şcoală, la locul de muncă, îmi doresc să obţin recunoştinţă, respect şi admiraţie. Dar nu vreau ca acestea toate
Tot mai multe cărţi sau articole orientate pe dezvoltarea carierei sau resurse umane promit oferirea succesului, cum ar veni în termeni populari, ” pe tavă”.
Vreau să le mulţumesc celor care fac cunoscută ţara noastră prin a lor muncă, celor care fac ca podiumul să aibă locuri şi pentru noi
“Eram pe front cu ai mei colegi de trupă şi deodată a explodat la câţiva metri de noi o bombă. Toţi am fost doborâţi, nu
Democraţia este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante cuvinte de natura politica din timpul nostru şi este invocată de către toată lumea, dar ce
Nu multe sunt locurile populate unde reusim sa ne relaxam, sa ne gasim linistea, unde putem alaturi de prieteni sa ne simtim bine. Bucurestiul este