La trecerea dintre ani și de ziua mea obișnuiesc să scriu câteva rânduri despre ceea ce am făcut până în acel moment și despre ceea
Category: Ale mele!
”Sunt bogată!” i-am spus unei tipe cunoscută la o banală cafea atunci când m-a rugat să-i zic două cuvinte despre mine. Nu i-a convenit răspunsul
Aproape seară de seară se destinde cu o plimbare pe străzile din apropierea casei lui. Este vorba despre un bătrânel de 81 de ani, moș
Oare unde este ciocanul? A luat cineva cleștele? Ce e cu aceste cuie bătute în perete? Sunt întrebări pe care le-am auzit destul de des
Acum 7 ani am plecat de acasă pentru a-mi construi un măreţ viitor. Am lăsat o casă pentru altele 8, până în prezent. De fapt
Vai că bine ai mai zis! Da, felicitări, reușita ta este minunată! Fără tine nu știu ce m-aș fi făcut! Te pricepi, ești bună în
…este o amintire. Ne străduim de multe ori să fie unul aproape de stările noastre de spirit, colorat după trăirile noastre, luminat după razele noastre.
Sunt o naivă. Recunosc asta. Nu știu să îmi apăr cu demnitate implicarea în relații și timpul personal. Am o problemă, de fapt țin să
Despărțire, lacrimi, nopți nedormite, suferință, regrete. Toate astea par să rupă bucată cu bucată din ea. Ar muta și munții din loc, și-ar dori să
Cu toții iubim vacanțele, le așteptăm cu mare drag, abia așteptăm să ajungem la munte, la mare, la rude. Dar până în momentul plecării efective,