Sunt indignată de ceva timp de tipurile de “persoane” care îmi cer prietenia pe facebook. Nu mai fac referire aici la cei care îşi pun

Pasiunile ne ajută foarte mult în formarea noastră, ne ajută să ne deprindem anumite abilităţi. Ne rupem de cotidian şi intrăm într-o lume dragă nouă,

Vorbeam într-o postare anterioară de cât de dragi îmi sunt cadourile pe care le primesc când nu mă aştept, care reuşesc să mă surprindă într-un

Cum ar fi fost dacă ne-am fi născut în acelaşi timp cu persoana iubită, să ştim de ea încă de la începutul existenţei noastre şi

Suntem puternici, ne luptăm cu greutăţile vieţii, trecem prin bune şi rele, schimbăm locuri, cunoaştem oameni noi şi plecăm de lângă unii de care ne

Este un eveniment WOW prin subiectul central pe care îl are, şi anume, antreprenoriatul online, dar şi prin denumire. De fapt WOW este prescurtarea numelui

De ceva timp tot militez pe problema manierelor când avem de aşteptat la un magazin, la un medic. Acest tip de maniere este mai mult

Ziceam întru-un post anterior că trebuie să luptăm pentru visele noastre dacă vrem să le atingem, să le transformăm în realitate. Printre visele mele de

Verdele semnifică viaţă,natură, speranţă şi libertate. Este culoarea care ne dă liber de trecere la semafor, prin urmare o putem considera culoarea siguranţei. Este de

Trăim într-o lume cu învinşi şi învingători. Despre cei învinşi ştim sigur că nu au reuşit în tot ceea ce şi-au propus din motive obiective