E tare ciudat când dai peste lucruri care seamănă cu cele din viața ta, când cunoști oameni asemănători ție, cu trăsături sau date identice cu ale tale.
Ca-n fiecare seară, colindam și-aseară stăzile Bucureștiului în drumul meu spre casă. Deodată, un bătrânel mi-a făcut din mână de pe trotuar și mi-a arătat spre ceas. Am pus frână și m-am oprit.
– E 11 și 5.
– Ce târziu! E liniștită seara, să știi tu, frumoasă domnișoară. Dacă nu-ndrăznesc prea mult, îmi poți spune cum te numești?
– Ăăă, Roxana.
– Ca pe nevastă-mea, Domnu s-o aibă-n pace. Ptii ce femeie a mai fost. Roxană, am iubit-o cum n-a iubit nimeni niciodată pe cineva, iar ea, ea era, de-o sensibilitate rară, un rac prin esență, cu drag de casă, nebună cu curățenia, blândă, dar destul de ageră și prietenoasă, dar cu o gurăă. Aoleu de intra careva în gura ei, era vai și amar.
– Rac ați zis?
– Da da, era născută de ziua lu Sân Petru, pe 29 iunie, dacă le-aveți cu sfinții. Vorbea mult, dar așa de dor mi-e de glasul ei. Nu prea m-ntristez, nu-i plăcea, era mereu veselă, săraca, și-nainte să moară tot zâmbăreață a fost.
– Știți, și eu sunt născută tot pe 29 iunie.
[zâmbește larg]
– A, da, și. vă regăsiți în descrierea mea?
– Destul de mult.
– Vom mai vorbi dacă mai vreți, dar acum mergeți liniștită. Să fii veselă Roxană, și sănătoasă!
Nu m-a binedispus această întâlnire, nu m-a bucurat, poate doar m-a întristat. A mai fost o Roxana…