Cred ca Amour este primul film despre care nu pot afirma că este unul bun sau rau, ci doar faptul că regret că l-am vazut.
Este un film bine conceput și lucrat și surprinde foarte bine toate trăirile, sentimentele personajelor principale, Georges și Anne. Și nu în multe filme se rușește acest lucru, redarea perfectă a reacțiilor persoanajelor puse în fața unei boli, a unei suferințe.
Poate că îl văd atât de bine pentru că am trecut prin aceleași momente alături de mama mea care a suferit și ea un accident cerebral (dar acum ea este bine). Neputința este exact aceeași și în viața reală că și cea reprodusă în film și la fel cu întreg traseul, interacțiunile Annei cu Georges, grija excesivă a lui Georges.
Dar totuși este prea mult pentru un film, este prea dureros, tocmai pentru că redarea faptelor este mult prea reală și dacă este să o simțim nu avem nevoie să o revedem și într-un film.
Și, după părerea mea, și titlul este unul destul de forțat. Într-adevăr, apare dragostea în film, este o relație frumoasă, cu fidelitate, cu atenție, dar subiectul central este de fapt durerea, durerea lui Georges pentru că nu își dorea așa ceva pentru ei doi, pentru soția sa și durerea Annei pentru stadiul de neputință în care se află.
Nu recomand Amour și, repet, regret că l-am văzut.