Prietenilor mei nu mai are rost să le povestesc desptre pasiunea dezvoltată pentru pisici. Am crescut, adoptat, îngrijit de-a lungul anilor câteva zeci de feline, iar de 2 ani și conviețuiesc alături de una, mai exact, alături de Pod. Și am ajuns astfel să și urmăresc ce filmulețe sau lung metraje apar cu aceste prietene ale noastre.
În altă ordine de idei, urmează să se desfășoare la București Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, cel mai mare festival de film din București și unul dintre cele mai importante festivaluri de film de animație din Europa.
Celor şase secţiuni competitive ale festivalului (lung metraj internaţional, scurt metraj internaţional, film românesc, film studenţesc, videoclip, Minimest) şi secţiunii Animash (ex-Mozaic) (rezervate celor mai populare filme de animaţie ale momentului, premiate la festivaluri de film importante din lume) li se adaugă în fiecare an secţiuni speciale, dedicate unor şcoli de film de animaţie renumite în întreaga lume, unor studiouri care au realizat filme multi-premiate, unor festivaluri de profil celebre din Europa, precum şi unor animatori consacraţi.
Workshopurile, adresate celor interesați să se iniţieze în diverse tehnici de animaţie, masterclass-urile şi mesele rotunde susţinute de invitaţi importanţi din ţară şi de peste hotare, petrecerile şi concertele completează programul celor 10 zile de efervescenţă Anim’est în Capitală. Trofeul Anim’est este acordat în fiecare an unui film din competiţia de scurt metraj a festivalului.
Începând cu ediţia a patra a festivalului (2009), Anim’est a organizat pentru prima dată un eveniment unic în peisajul festivalier din România – Creepy Animation Night – o noapte întreagă de proiecţii şi muzică live cu animaţii provocatoare – bizare, horror sau thriller.
Invitaţi la proiecţiile, workshopurile, seminariile Anim’est au fost de-a lungul anilor animatori precum Bill Plympton, John Dilworth (nominalizaţi la Premiul Oscar), Mike Reiss (scenarist şi co-producător fondator The Simpsons), Georges Schwizgebel, Hayo Freitag, Juan Pablo Zaramella, Rosto, Shane Acker, Daniel McCoy (Pixar) sau românii Ion Truică (selecţionat în competiţia Festivalului de la Cannes), Luminiţa Cazacu și Mihai Bădică.
Una dintre cele mai importante misiuni ale festivalului este aceea de a resuscita și promova animația autohtonă. În condițiile în care pregătirea în domeniu este aproape inexistentă în România, în 2011, organizatorii au lansat Animation Worksheep, un atelier de film de animație desfășurat pe parcursul a 17 zile, destinat tinerilor animatori din România și Republica Moldova și susținut de cei mai activi animatori români: Dragoș Ștefan, Dan Panaitescu și Sergiu Negulici. O mare parte dintre participanții atelierului Animation Worksheep au început să activeze în studiouri de animație sau au fost selectați în competiția românească a festivalului.
În sprijinul animatorilor din România a venit în 2013, și Project Worksheep, un atelier de proiecte de film de animație. Șase proiecte vor fi analizate de 4 profesioniști din domeniu. Feedback-ul lor va fi extrem de util în vederea dezvoltării creative și tehnice a proiectelor. Cei patru evaluatori vor avea și misiunea de a desemna proiectul cu cel mai mare potențial dintre cele șase. Acesta va primi un premiu de 1000$, oferit de HBO România.
Din 2011, festivalul are loc și la Chișinău iar din 2014 Animest organizează și o ediție la Brașov.
M-am bucurat mult să aflu că anul acesta Anim’est le este dedicat dumnealor (7 -16 octombrie). Echipa a pregătit o selecție dinamică și veselă de filme, care îi așteaptă pe cinefili și pe iubitorii de animație, începând de vineri, la CinemaPRO, Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie. Programul complet, precum și alte informații despre festival – proiecții, petreceri, concerte și workshopuri, sunt disponibile aici: https://goo.gl/CtR1dz
Cum pisica e probabil cel mai îndrăgit animal, ea s-a impus natural și în lumea filmului de animaţie, iar rezultatul este garantat unul care place, binedispune şi rămâne pe retina spectatorului. Pisicile au arătat bine pe marile ecrane dintotdeauna: în anii ’20, motanul Felix creat de Pat Sullivan şi Otto Messmer nici nu avea cum să nu ajungă cel mai faimos desen animat, la fel cum „Parisul vesel” şi „Pisicile aristocrate” și-au câștigat rapid popularitatea.
Cele mai recente producții de pe cinci continente, filme premiate la marile festivaluri de film, premiere naționale și mondiale, vor putea fi urmărite pe ecranele bucureștene în cadrul celei de-a 11-a ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est, în opt locuri din capitală. Nu vor lipsi nopțile dedicate animațiilor de groază și neconvenționale, iar trupa Subcarpați va lansa un nou videoclip în cadrul festivalului.
A 11-a ediție a Festivalului Anim’est pregătește două nopți tematice care vor convinge încă o dată publicul că filmele de animație te pot ține nemișcat în scaun, privind ecranul printre degete.
Creepy Animation Night revine, pe 8 octombrie, cu o noua serie de proiectii infricosatoare, in timp ce sora sa mai mica, Trippy Animation Night, pregateste si ea, pe 14 octombrie, noi scurtmetraje de animatie neconventionale, un show memorabil de sex, drugs & rock’n’roll interzis minorilor.
Poate cel mai indragit eveniment din agenda Anim’est, Creepy Animation Night va avea loc in primul weekend al festivalului, la Cinema Pro, sambata, de la ora 23.00, anunta organizatorii.
Si anul acesta, pentru a opta oara in istoria festivalului, publicul amator de senzatii tari va avea parte de trei calupuri de scurtmetraje de animatie horror / dark / gore, presarate, de data aceasta, cu o doza inedita de creepy erotic, si intrerupte de doua musical-act-uri.
Vor fi 25 de scurtmetraje atent selectionate din toate colturile lumii, o portie de entertainment pe gustul celor mai impatimiti amatori de povesti malefice si ciudate.
Biletele la Creepy Animation Night si la Trippy Animation Night vor putea fi achizitonate online, pe www.eventbook.ro. Biletele la Creepy Animation, in valoare de 30 de lei, vor putea fi achizitionate si din cinema, in seara evenimentului.
Biletele la Trippy Animation Night vor putea fi achizitionate si la intrare, in seara evenimentului, si vor costa 20 de lei. Accesul minorilor este interzis la ambele proiectii.
In competitia de scurtmetraj international au ajuns 39 de filme produse in 28 de tari, din care juriul va alege Trofeul Anim’est, film ce va intra automat pe lista celor ce concureaza la Cartoon d’Or, premiul pan-european pentru cel mai bun film scurt animat al anului. Cateva dintre scurtmetrajele selectate vor fi proiectate la Anim’est in premiera mondiala.
- Animusic Night: muzica si animatii
Pe 13 octombrie, in clubul Fabrica din capitala va fi proiectat in premiera videoclipul pentru piesa “Dintr-o lume in alta lume” a formatiei Subcarpati.
Din programul serii nu lipsesc concertele si proiectiile in premiera.
32 de videoclipuri sunt inscrise in competitia de anul acesta, selectia bifand cele mai fanteziste animatii cu pisici, in ton cu tematica editiei cu numarul 11, dar si cele mai noi lansari ale unor artisti consacrati ca Beck, David Gilmour, Marilyn Manson, Fever Ray sau Todd Terje.
Pretul unui bilet la Animusic Night este de 15 lei si poate fi achizitionat peEventbook.ro.
- Animatie pentru cei mici – Minimest
Intr-un secol in plin “boom”digital, programul special Minimest incurajeaza interesul copiilor pentru animatie, invitandu-i sa vizioneze cele mai bune filme recente si sa participe la o serie de ateliere si activitati interactive cu specialisti ai industriei.
Anul acesta, timp de 6 zile, in cele doua weekenduri ale festivalului, cei mici sunt asteptati la Cinema Pro si Cinema Elvire Popesco (7 – 9 octombrie) si la Cinemateca Eforie (14 – 16 octombrie), cu o selectie de animatii menite sa le intampine pofta de povesti si de distractie.
20 de scurtmetraje pentru copii cu varste intre 3 si 12 ani au fost selectate, anul acesta, in competitia pentru trofeul Minimest, jurizata tot de cei mici.
Biletele pentru proiectiile din sectiunea Minimest, in valoare de 5 lei, vor putea fi achizitionate online, pe www.eventbook.ro, si vor fi, de asemenea, disponibile in cinema in timpul festivalului. Accesul la proiectiile de luni-vineri, de pana in ora 16.30, va fi gratuit (pe baza legitimatiei) pentru copii, elevi, studenti si pensionari. Pentru grupurile organizate prin scoli, se asigura gratuitate atat pentru copii, cat si pentru cadrele didactice insotitoare, la orice proiectie din cadrul Minimest.
Cea de-a unsprezecea editie a Festivalului International de Film de Animatie Anim’est va avea loc in perioada 7-16 octombrie 2016 la Cinema Pro, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie, Institutul Cervantes, Centrul CINETic, DESCHIS Gastrobar, Club Fabrica si Club Control.
Un abonament costa 150 de lei si asigura intrarea la toate evenimentele.
Biletele pentru Festivalul Anim’est pot fi achiziţionate online, pe www.eventbook.ro, precum şi de la intrarea in salile de cinema.
Festivalul Internaţional de Film de Animatie Anim’est, membru al retelei paneuropene Cartoon, este organizat de Asociatia Est’n’est, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Ministerului Culturii, Administratiei Fondului Cultural National, Uniunii Cineaştilor din Romania și Institutului Cultural Roman.