Programul de la Astra Film Festival este unul foarte încărcat, toate filmele sunt interesante, prezentând diverse aspect: portret, familie, ecologie, istorie şi este greu de ales între ele în momentul vizionării, dar norocul meu este că la 2-3 zile, acestea se repeat şi astfel pot să vizionez cât mai multe dintre acestea. În cea de-a doua zi am reuşit să urmăresc 4 filme şi să iau parte la unul dintre Masterclass-uri, şi anume, cel de fotografie.
Back to square / Înapoi în piaţă ( Petr Lom) – Petr Lom s-a născut în Praga, în 1968, şi a crescut în Canada. Şi-a luat doctoratul în filosofie politică la Harvard şi a predate la universitate înainte de a devein regizor cu normă întreagă. Acum locuieşte în Amsterdam.
. Autorul a filmat vreme de zece luni în Egipt, urmărind – prin prisma a cinci personaje – să descopere mutaţiile care apar în societatea egipteană după prăbuşirea regimului Mubarak. În timpul acestei cercetări a descoperit în presa locală o poveste amuzanta. Pentru a onora importanţa pe care a avut-o acest instrument de comunicare online în revolta din ţara sa, un domn a dat numele Facebook fiicei sale. Lom a încercat să descopere familia respectivă şi – pentru că istoria aceasta era paralelă celei care încerca să surprindă transformarea Egiptului, dar, totuşi, era una deosebită din punct de vedere sociologic – a ales să aşeze imaginile reprezentative ale acestei căutări într-un scurtmetraj prezentat în debutul proiecţiei. Scurtmetrajul contrastează cu cercetarea largă întreprinsă de Lom.
Lungmetrajul înfăţişează abuzurile noii puteri militare din Egipt – un tînăr e arestat pentru că a criticat pe blogul personal modul în care armata se raportează la popor; o tînără încearcă să se occidentalizeze în ceea ce priveşte prezenţa socială, expunîndu-se la riscuri; o altă fată e arestată şi supusă la percheziţii umilitoare şi e obligată de autorităţi să facă un control medical pentru a-i fi validată virginitatea; un băiat care îşi cere drepturile în Cairo (avea o mică afacere în zona piramidelor, oferind turiştilor posibilitatea de a explora zona respectivă călare) e confundat cu un simpatizant al regimului Mubarak şi e bătut crunt de manifestanţi, apoi e la un pas de a fi executat de militari; un şofer de taxi trece prin torturi extreme odată ce e arestat de autorităţi (în mod abuziv). Bucuria tinerilor prezenţi în piaţa Tahrir e imensă, căderea lui Mubarak aduce speranţă, însă la un an după instalarea noii conduceri, situaţia nu e deloc roz. E o tranziţie care înalţă multe semne de întrebare cu privire la speranţele democratice ale demonstranţilor, iar acest fapt e destul de bine subliniat în demersul lui Lom.
Documentary Photography / Fotografie documentară ( Kathleen Laraia McLaughlin) – Povestea lui Kathleen cu viaţa rurală din România începe în 1995, când ea a făcut cunoştinţă cu dansul popular românesc şi balcanic. Frumuseţea ritmului şi contextual în care are loc dansul probabil că au impresionat-o profund căci şi-a dedicate mulţi ani cercetării vieţii tradiţionale din regiunea Maramureşului. În lucrarea ei de masterat de fotografie, O viaţă plină de legături: Ţăranii din Maramureş, România, Kathleen Laraia McLaughlin înfăţişează viaţa rurală din Maramureş. A declarant într-un interviu că s-a îndrăgostit de România, şi chiar dacă nu ar fi declarant acest lucru, ar fi fost evident din pozele pe care le-a realizat aici. Acestea sunt expuse atât pe plan national. În Statele Unite, cât şi pe plan international, şi se află în colecţii permanente de la Muzeul de Artă Fotografică din San Diego, Muzeul de Artă din Virginia de Vest, Muzeul Judah Magnes şi Ambasada Americii din Bucureşti.
În cadrul materclass-ului susţinut, Kathleen Laraia McLaughlin a prezentat cât de importante sunt fotografiile pentru ea, ce anume a încercat de fiecare data să surprindă şi a încurajat întreţinerea acestei pasiuni. A indicat paşii ce pot fi urmaţi pentru întocmirea unei bune cercetări şi a recomandat diverse surse de inspiraţie în arta fotografică, dar şi cum pot fi utilizate acestea pentru bunul mers al activităţii avute în plan de cel ce o întreprinde.
Family meals / Mese în familie ( Dana Budisavljevic) – Dana Budisavljevic s-a născut în Zagreb, Croaţia. Absolventă a Academiei de Arte Dramatice, Departamentul de Film şi Montaj TV, Dana a colaborat la proiectul de film documentar Factum ca asistent şi mai apoi ca regizor second pentru Nenad Puhovski, împreună cu care a lansat Festivalul de Film Documentar ZagrenDox în 2005. În 2006, a fondat Hulahop Film and Art Production împreună cu Olinka Vištica.
Mese în familie prezintă evoluţia relaţiilor de familie din prisma discuţiilor purtate la mesele ăbişnuite din timpul zilei: subiecte abordate, păreri împărtăşite, destăinuirea unor reacţii asupra unor fapte din trecut. Regizoarea prezintă situaţia în care o aniversare reuşeşte să reunească o familie, la cinci ani distanţă de ultima de acest gen. Inevitabil, atmosfera fiind una plăcută, apare întrebarea de ce nu sunt reuniunile mai dese, de ce familiile se înstrăinează şi timpul petrecut impreună este redus şi pe alocuri inexistent în anumite perioade.
Prin ritualul meselor în familie, filmul arată cât de important este să te simţi acceptat de cei dragi, căci sunt urmărite pe întreaga durată a acestuia reacţiile fiecărui membru la aflarea veştii că fata lor, respective sora este de o altă orientare sexuală, mai exact îi plac femeile şi nu bărbaţii. Această veste tostită la masă a şocat membrii familiei, pe rând, însă, în timp, tot o masă în familie îi reuneşte şi îi prezintă apropiaţi şi cu gândul împăcat referitor la vestea aflată în trecut. A intervenit acceptarea ideii, înţelegerea faptului că cei din familie trebuie acceptaţi indifferent de orientare, pasiuni, preocupări. Şi de fapt, acest lucru ar trebui să se întâmple în orice familie, indiferent de problema survenită.
Digging for life / Doina groparilor ( Pavel Cuzuioc) – Pavel Cuzuioc s-a născut în 1978 la Chişinău şi, în present, locuieşte în Austria. În Viena a urmat cursuri postuniversitare la Academia Diplomatică de Film între 2003 şi 2006. Are propria sa Casă de producţie, Zenobia Film. Filmografia sa include The Keymaker, Fetisch, Infinitum, Renato&Co., The Return, Trois Femmes de Moldavie.
Doina groparilor prezintă meseria de gropar şi viaţa existentă în cimitir în timpul programului de lucru al acestora. Întreaga acţiune se petrece în cimitirul Sfântul Lazăr sau Doina, cum îi spun toţi, din Chişinău, acesta fiind unul dintre cele mai mari din Europa, întinzându-se pe 2 milioane de metri pătraţi. Cimitirul nu este un loc în care accesul este interzis, dar, cu toate acestea, nu este un loc în care să vină oricine cu plăcere. Oamenii ajung acolo pentru a conduce pe cineva drag pe ultimul drum, pentru a-i realiza toate cele necesare acestuia după moarte, pentru a îngriji de mormânt şi cam atât. Dar groparii sunt prezenţi acolo, indiferent de moment, de anotimp, de starea emoţională trăită. Ei sunt zilnic la datorie, mai mult o rutină ce le asigură existent, sapă şi îngroapă, şi nimic altceva, de fapt cu o imunitate crescută faţă de lacrimi, bocete, lamentări.
În documentar mai apare un personaj, o doamnă de 62 de ani ce îşi pregăteşte cu devotement momentul final al vieţii, cu toate că este sănătoasă şi destul de în forţă. Însă este o preocupare din cultura ei, vrea să aibă un ultim moment pe pământ foarte bine pus la punct, şi astfel ajunge să fie destul de des văzută în cimitirul Doina.
Visiting room / Vorbitor ( Radu Muntean, Alexandru Baciu) – Radu Muntean a absolvit U.N.A.T.C., secţia regie, Primul său lungmetraj, Furia (2002), a fost premiat pentru cea mai bună imagine la TIFF, Marţi după Crăciun a avut premiera la Cannes în 2010, în secţiunea Un Certain Regard. Alexandru Baciu a absolvit secţia de regie din cadrul U.N.A.T.C. Este scenaristul filmelor Marţi după Crăciun (2010), Boogie (2008), Hârtia (2006).
Vorbitor este construit pe baza unor povestiri ale unor deţinuţi aflaţi în diferite penitenciare din ţară, care şi-au găsit iubirea în timpul detenţiei. Documentarul prezintă în paralel părerile împărtăşite de aceştia, formarea şi evoluţia relaţiilor, cum sunt menţinute prin intermediul scrisorilor, cât de mult îi ajută aceste relaţii să treacă peste perioada sumbră a vieţii lor. Lipsa libertăţii fizice nu-i împiedică să iubească, să creadă în continuarea relaţiilor după terminarea pedepsei şi într-o viaţă mai bună alături de cei dragi lor. Sunt conştienţi că familiile lor nu sunt de acord cu partenerul ales, fiind prezentate în documentar şi cupluri în care unul dintre cei doi este în libertate, însă nevoia de a iubi şi de a fi iubit îi ajută să depăşească impedimentul, ba chiar să obţină până la urmă susţinere din afară.