In acest an, Sibiul e Capitala europeana a filmului documentar. Editia aniversara Astra Film Festival se va desfasura in perioada 14-20 octombrie 2013.
Se împlinesc două decenii de la inaugurarea Festivalului internaţional de film documentar de la Sibiu, ASTRA FILM FESTIVAL. AFF este cel mai vechi festival internaţional de film din România şi singurul profilat pe cinematograful de non-ficţiune, cel mai puternic mediu de comunicare, educare şi cultivare a comunităţii în spiritul toleranţei şi înţelegerii diversităţii lumii în care trăim.
20 de ani de ASTRA FILM înseamnă:
- 20 de ediţii de succes: Treisprezece ediţii la SIBIU: 1993, 1994, 1996, 1998, 2000, 2002, 2004, 2006, 2007 (Ediţie specială Sibiu Capitală Culturală Europeană), 2009, 2011, 2012 şi şapte ediţii în străinătate, la MADRID (Spania), PARIS (Franţa), TORINO (Italia), CRACOVIA şi POZNAN (Polonia), NOVOSIBIRSK (Siberia – Federaţia Rusă);
- Zeci de mii de spectatori din România şi din străinătate;
- Cele mai importante personalităţi ale cinematografiei româneşti şi internaţionale şi directori ai celor mai importante festivaluri europene;
- Sute de regizori şi producători de pe toate continentele;
- Sute de documentare româneşti proiectate şi regizori români promovaţi în festivalurile europene;
- Premiere mondiale, internaţionale şi naţionale;
- Unul dintre proiectele majore ale programului Sibiu – Capitală Culturală Europeană 2007;
- colecţie unică de filme peste 5.000 de titluri de documentare produse în ultimii douăzeci de ani în toată lumea, în Videoteca ASTRA FILM de la Sibiu;
- ASTRA FILM JUNIOR (cinci ediţii), singurul program de educaţie cinematografică prin documentar din România, la care au participat până acum peste 45.000 de elevi;
- Parteneriate cu cele mai mari festivaluri de film documentar din Europa.
Festivalul de film de la Sibiu este singurul eveniment cultural din România triplu laureat al Galei Societăţii Civile.
„Au trecut două decenii de când porneam împreună cu o echipă minusculă să realizăm imposibilul, adică fondarea unui festival internaţional de film documentar într-o ţară abia ieşită din comunism.
A douăzecea aniversare parcă te pune înaintea unei oglinzi cu două feţe: priveşti în urmă la ceea ce ai realizat şi te întrebi ce va aduce viitorul. Ce am reuşit până acum? Am pus Sibiul pe harta cinematografiei europene. Ce ne propunem? Să facem imposibilul, ca şi până acum.”- a declarat Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Festival.
Ediţia aniversară va marca momentele de succes care au făcut din ASTRA FILM un brand cultural al Sibiului, prin programe retrospective, invitaţi speciali şi decernarea unor premii de excelenţă pentru contribuţia la dezvoltarea documentarului românesc. Programul va marca importanţa Festivalului internaţional ASTRA FILM din Sibiu, un eveniment aflat în topul festivalurilor de cinema documentar din Europa.
AFF este un eveniment cinematografic 100% sibian. Spiritul cultural al Sibiului este cel care face din acest festival un eveniment unic, cu personalitate distinctă, imposibil de copiat.
Regulamentul festivalului si alte detalii legate de înscrieri se găsesc pe site-ul oficial astrafilm.ro