Niciodată nu este timpul pierdut pentru reconversie profesională. Poate sunt lucruri pe care ni le-am dorit să le facem toată viața, dar nu am crezut în forțele noastre, nu am avut parte de susținerea celor din jur, nu ne-am permis financiar. Putem încerca în timpul liber să investim în pasiunile noastre, investim în noi și nimic nu este mai important. La orice vârstă avem posibilitatea să învățăm să gătim, să facem bijuterii, haine sau, de ce nu, mobilă.
Dacă dorim să ne testăm abilitățile de constructori sau să ni le deprindem, după caz, putem apela cu încrede la cei de la Habitat for Humanity și cu siguranță le vom putea fi de folos în cadrul proiectelor lor.
Pentru cei aflați în București a apărut un spațiu, Nod makerplace, cu pasionați din diverse domenii, arhitecți, designeri, spațiu în care, plătind o anumită sumă, putem învăța diverse noi lucruri.
Eu am fost atrasă de atelierul de croitorie pentru începători. Nu am o mașină de cusut acasă, dar mi-aș dori una și am decis ca mai întâi să-nvăț ce anume înseamnă un astfel de obiect și dacă există vreo compatibilitate între noi.
Atelierul de croitorie pentru începători ține 4 ore, costă 40 de lei, sumă ce include materialele foloite pe durata cursului, și se învață lucrurile de bază în ceea ce privește utilizarea mașinii de cusut: montat bobină și pus ață pe aceasta, cum se curăță, cum se pune ață-n ac și ce pași sunt de făcut pentru a nu ne coase degetele, ci bucata de material pe care o utilizăm.
Este un curs introductiv destul de atractiv și captivant și este un pas destul de mare pentru persoanele care au pe-acasă o mașină de cucut și care nu știu să o utilizeze sau care-și doresc una.
Eu nu am, dar știu că într-o zi îmi voi cumpăra și astfel am participat la acest atelier în cadrul căruia mi-am croit prima mea geantă. Recomand cu drag atelierul. Eu am reușit să-mi croiesc prima geantă :D