Azi tata nu e acasă

Copilăria mea? Un amalgam de clipe scăldate în lacrimi și durere, destul de multe amintiri pe care aș vrea să le transform în pete care să dispară la prima spălare.

Cum mi-am petrecut primii ani din viață? Păi mai mult pe străzi și nu pentru că îmi plăcea să mă plimb; am fost fugărită, dar nu mă antrenam pentru vreun maraton; dar în același timp am fost și alungată din casă și bătută aproape zi de zi. Am avut noroc de zilele în care era trimis el în delegații. Da, el, pentru că nu merită să-i spun numele. Nu mai există de mult timp pentru mine. Și da, regret că a existat, că m-a adus pe lume. Ș-așa a zis mereu că am fost doar un blestem pentru el, că i-am încurcat viața. A avut grijă să nu uit aceste cuvinte în ziua în care a pus mâna pe un scaun și a dat fără să se uite. Nu te uita urât la mine. Nasul e așa strâmb încă de atunci. Mi-a nimerit nasul, poate am avut noroc sau…nu știu, ar fi putut fi o lovitură fatală…Azi, când vorbesc cu tine tata nu e acasă. De fapt, nu mai e de 2 ani. A primit și el o lovitură fatală, un cancer galopant i-a oferit o lecție, nu știu exact pentru ce și nu mă mai interesează. Încă mai tresar când sună cineva la ușă, din clipă în clipă mă aștept să apară el…

Și se aude un oftat…Nu este povestea mea și nici nu sunt frânturi dintr-o revistă de povești, este povestea Adei și, din păcate, descrierea relației cu tatăl ei. Este o poveste tristă și cu siguranță nu unica de acest gen. Cu siguranță sunt mulți copii din țara noastră care ascund amintiri dintr-astea, asezonate cu violență, bătăi, injurii.

Salvați Copiii România derulează în acest an, în perioada martie-octombrie 2013, o campanie socială pentru a combate violența împotriva copiilor: ”Copiii fără etichete”. Campania urmărește conștientizarea violenței împotriva copiilor din societatea românească, generarea unei schimbări de atitudine față de această violență, precum și generarea unei schimbări de paradigmă în educația copiilor, prin: înlocuirea practicilor  violente cu metode educaționale pozitive, respectarea copilului în locul umilirii lui, renunțarea la indiferență și acceptare față de violența împotriva copiilor. ”Copiii fără etichete” este construită pentru persoane precum prietena mea Ada.

Campania sintetizează toate formele de violență împotriva copilului într-un singur concept: ”eticheta”, din două motive:

• Stereotipurile care îi fac pe adulți să-i vadă pe copii ca fiind răi sunt de fapt aplicate acestora, fără să aibă o legătură cu structura lor psiho-emoțională. Copiii au nevoi emoționale pe care nu știu să le exprime, au comportamente adecvate vârstei și etapelor de dezvoltare care pot să nu corespundă așteptărilor adulților, au un mod de a se exprima, care poate să nu fie întotdeauna pe înțelesul adulților. Unii adulți pot eticheta în mod negativ aceste comportamente și stări, iar de aici să apară diverse forme de violență.
• Violența educațională – bătaie, jigniri, abuz emoțional – lasă urme asupra copiilor și îi marchează pe viitorii adulți, putând activa comportamente și stări psiho-emoționale de-a lungul întregii vieți, asemenea unei etichete care încorsetează și încadrează, printr-o generalizare limitativă. Cu alte cuvinte, bătaia, umilința, jignirile programează la eșec, iar efortul depus de un copil sau de un adult ca să scape din această programare a suferinței este uriaș.

Campania invită adulții să lase la o parte stereotipurile din societate și să se raporteze la ceea ce sunt copiii prin natura lor: copiii sunt buni; ei trebuie doar ajutați să se dezvolte prin educație pozitivă, pentru a crește echilibrați și pentru a deveni ”Oameni Mari”. De asemenea, campania vizează toate formele de stereotipuri și de stigmatizare a copiilor, inclusiv pe cele etnice.