Oboseala vine ușor-ușor. Nici măcar nu o simți. Sau dacă o simți devii nepăsător. Ea e acolo, stă cu tine, ajunge să te definească.
Dar nu e fizică. E structurală. Îți curge-n sânge și îți place.
O ademenești cu muzică, fum și fețe triste . Dar începe să-ți placă. Te uiți la mâini și-ți vezi în vene dansul viciilor, cum altceva din viața ta prinde curs.
Arterele-ți vibrează. Degetele îți tremură. Ochii ți-au secat. Ești tu sau nu.
Te gandești cum tu nu ai ce căuta în lumea asta. Sau lumea asta în tine.
Leșini. Și e plăcut sau nu.
Și te vei ridica și poate o să cazi din nou. Depinde de tine!