Suntem puternici, ne luptam cu greutatile vietii, trecem prin bune si rele, schimbam locuri, cunoastem oameni noi si plecam de langa unii de care ne leaga multe amintiri.
Dar oricât de puternici am fi noi, tot există măcar o secundă, fie că o recunoaştem sau nu, când ne întristăm, devenim nostagici faţă de locurile din care plecăm, faţă de oamenii pe care îi lăsăm în urmă. E un moment care parcă ne blochează şi retrăim amintiri frumoase.
Dar trebuie să ne vedem de drum şi să alungăm aceste clipe, căci oricum amintirile ne rămân, mergem mai departe să clădim altele, să cunoaştem alţi oameni, alte locuri.
Fiecare etapă a vieţii noastre îşi are frumuseţea, dar poate şi părţile urâte ale ei, începutul şi sfârşitul pe care trebuie să-l acceptăm într-u totul şi să dăm şansa etapei următoare să înceapă.
În momente dintr-astea, căci mai am şi eu parte câteodată, încerc să-mi amintesc ceva urât, care să mă alunge de acolo şi-mi zic răspicat “merg înainte în poveste căci până la final mult mai este”.
Amintirile frumoase le las pentru clipele când îmi va fi greu. Iar oamenii pe care îi las în urmă vor rămâne mereu în sufletul meu şi cu siguranţă vom mai construi clipe împreună.