Concurs naţional de majorete

Pe lângă acţiunea “Schimb de jucării”, zibo.ro mai pregăteşte şi încropirea echipei de majorete a echipei României de Rugby.  Locul de desfăşurare rămâne în linii mari cam acelaşi, şi anume, cele 24 de magazine Real în perioada 7-8 noiembrie 2011.

Aceasta se adresează elevelor din clasele I-VIII şi celor din licee. Pentru a fi convinse să participe, fetele vizate ar trebui să urmărească filmele americane cu liceeni în care fetele din echipa de majorete a unui liceu sau a unui sport este foarte bine poziţionată în ochii celor din jur.

Participantele vor fi invitate la mişcare, dans şi cu siguranţă vor avea parte de o experienţă de neuitat.

Acţiunea se va desfăşura începând cu orele 14:00, fiind programate echipe la interval de 15-20 minute şi care vor fi înregistrate video. Înregistrările vor fi încărcate pe zibo.ro, pe contul personal al instructorului (antrenor, profesor), creat în prealabil.

Va fi organizat un juriu de specialitate care va decide 10 finaliste, iar alte 10 vor fi alese prin vot electronic pe zibo.ro, conform Regulamentului.

Finala concursului va fi organizată în aprilie 2012, într-o locaţie Real din Bucureşti, sau într-o altă locaţie stabilită de comun acord cu Federaţia Română de Rugby.

Echipele finaliste vor evolua în faţa juriului, evoluţiile fiind înregistrate şi încărcate pe zibo.ro. Cele 10 echipe vor fi votate de utilizatorii zibo.ro, timp de o săptămână, juriul alegând câştigătoarea din primele 3 clasate în funcţie de numărul de voturi.

Echipa câştigătoare va deveni echipa oficială de majorete a echipei României de rugby şi va participa la deschiderea meciurilor echipei naţionale.

Toţi participanţii vor primi primi câte un voucher care va avea secţiuni detaşabile, fiecare secţiune fiind rezervată unui sponsor care va oferi reduceri la articolele pentru copii.

Înscrierile vor avea loc până la data de 1 noiembrie prin email la adresa [email protected]

P.S.: Acest articol este parte din campania “Schimb de jucării cu Cabral şi concurs naţional de majorete FRR, toate de la zibo.ro”, marca Blogal Initiative.

 

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *