Pe zi ce trece ajung să îmi subliniez ideea ca sunt din ce în ce mai multe persoane care poartă în prezența celor cu care intră în contact o mască, la care muncesc de mare zor, cu fiecare nouă întâlnire terminată să acapareze cât mai mult interlocutorul. La mine această lustruire este identică cu marfa expirată la care i se modifică termenul de valabilitate pentru a fi vândută într-un final, este rearanjată, lustruita, la final făcându-și apariția intoxicația.

Exact la fel e și cu aceste persoane sau aproximativ la fel și depinde foarte mult și de interlocutor, căci pot avea norocul ca acesta să fie imun la modificări dintr-acestea.

Totuși se cuvine și să explic ce vreau să exprim eu prin aceasta metaforă cu masca. De exemplu, X este o studentă(sau poate fi si un el și nu neapărat student/ă) silitoare, pricepută în ceea ce face, sociabilă, dar nu foarte, care dorește să ajungă un fel de centru al pământului pentru cei din jur. Masca este reprezentată de discuțiile pe care le deschide în ideea că poate va fi marginalizată prin ceea ce este ea cu adevărat sau poate nu va beneficia de atenție maximă îndreptată asupra ei. Soluția pe care o adoptă este să-și pună masca: prezentarea de activități care nu-i aparțin, achiziții, relații care nu sunt deloc fapte proprii, “împroșcarea cu noroi ” în persoanele care prezintă un oarecare pericol. Cu alte cuvinte apelează la minciuni pentru crearea unei imagini pozitive, într-o lumină cu raze largi și puternice. Nu am o anumită persoană în vizor, ci este un exemplu la întâmplare ales care se pliază perfect pe ceea ce vreau eu să expun.

Sunt de părere că persoana care știe să-și scoată în față calitățile, cu siguranță își obtine locul bine meritat și nu este nevoie de evidențierea de frustrări personale mințind pe cel cu care interacționează, căci asta face. Și de multe ori aceste minciuni și laude inutile apar intre prieteni, fapt care eu îl văd foarte grav.

În primul rând, fiind sincer și realist cu cei din jur, suntem de fapt sinceri cu noi înșine.  Pe mine mă intrigă tare mult acest gen de persoane. Cred că cel mai bine se reușește crearea unei bune impresii prin adevăratele chestii personale caracteristice, fără a purta masca.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *