Cum ar fi fost dacă ne-am fi născut în acelaşi timp cu persoana iubită, să ştim de ea încă de la începutul existenţei noastre şi totul să fie după un singur tipar de la start pana la stop pentru fiecare dintre noi? Cam ciudat.
Am ajuns să-mi pun această întrebare după ce o persoană dragă mie mi-a spus”ce bine e să fii singură, fără obligaţii, fără complicaţii, fără să stai ca prostul şi să ai răbdare”.
În momentul respectiv, o singură explicaţie mi-a venit în minte: că nimeni nu se naşte format. Timpul, necazurile şi bucuriile ne sculptează întocmai ca pe nişte opere ale unui artist. Şi ne expunem rând pe rând pe podiumul vieţii.
Pentru orice este nevoie de timp. Acest lucru este valabil şi pentru o relaţie. Nu are cum să fie totul perfect pentru că nimic de acest tip nu se găseşte pe pământ. Trebuie să muncim, să luptăm, să avem răbdare, să câştigăm, să pierdem, să cunoaştem, să uităm.
Într-o zi vom obţine şi ceea ce ne dorim cu adevărat. Şi chiar şi atunci vor exista momente învăluite în dificultate. Dar nu trebuie să ne oprim, nu avem voie. Legea firii şi a existenţei noastre pe pământ nu ne permite!!!
Ar fi o adevărată monotonie să avem totul de la început. Am fi precum nişte roboţi formataţi să desfăşurăm doar câteva activităţi, monoton, trist chiar.
NU e bine aşa, cu lacrimi şi zâmbete trăim pe bune!
Ar fi fost mai simplu, mult mai putine lacrimi si suflete ranite! Dar ar fi fost si mult mai putini “fluturasi”, mai putina pasiune si entuziasm!
Fiecare lucru are un pret, avantaje si dezavantaje :D
E bine să fi și singur câteodată. Să te regăsești, să te reîncarci cu energie și de ce nu și cu iubire.Nimeni nu poate iubi 24 de ore din 24 la fel cum nimeni nu-i perfect. Iar dacă ar exista perfecțiune, am fugi cu toții de ea.
e bine, dar doar cateodata :D