Curajoasa pentru ca nu esti responsabila!

Acest articol este un semnal de alarmă faţă de cei care trec pe lângă persoane căzute pe stradă şi nu verifică măcar aşa de ochii lumii sau de ai lor dacă pot întinde o mână de ajutor.

Ieri, după ce mi-am făcut cumpărăturile la Carrefour-ul de lângă magazinul Unirea, m-am aşezat pe o bancută din faţa acestuia pentru a-mi aranja bagajele. Deodată am simţit o mână slăbită că mă atinge pe picior şi o voce ce mă roagă să îi fac loc în stânga mea. Era un bărbat, cam la 70 de ani, ce dădea semne că îi este rău. În graba mare, i-am făcut loc lângă mine, dar deodată am observat cum alunecă pe lângă bancă şi cade. M-am speriat, m-am ridicat deodată şi nu-mi dădeam seama ce aş putea să fac să îl ajut. Mi-a venit în minte ideea să fug la Clinica Medas ce îşi are sediul vis-a-vis pentru a chema un medic/o asistentă, ceva. Lucru ce l-am şi făcut şi în urma mea a apărut o doamnă doctor pentru a-i acorda un prim-ajutor.

Iniţial, în dreapta mea stătea o bătrânică răpusă de temperaturile ridicate, cică. În momentul în care m-am întors cu doamna doctor, bătrânica s-a uitat la mine oarecum cu milă şi mi-a spus că sunt o curajoasă că nu am grijă de sacoşele mele. Aaaa, sacoşele mele, de care eu chiar am uitat. Le-am găsit neatinse, căci bătrânica a avut grijă de ele. Dar totuşi pentru mine nu au contat, i-am mulţumit că a avut grijă de ele, însă m-am supărat pentru reproşul ce mi l-a adresat. Era viaţa unui om în pericol, oare ar fi trebuit să stau să păzesc acele sacoşe, ce valorau ceva bani, în loc să ma deplasez să caut un ajutor?

Oare chiar nu mai contează ajutorul dat în caz de nevoie atunci când viaţa unui seamăn de-al nostru este pusă în pericol? Un minut întârziere de reacţie putea fi fatal şi eu ar fi trebuit să mă opresc în loc şi să am grijă de sacoşă?

Într-adevăr, uşor iresponsabilă am fost, dar totuşi lângă mine era un om căzut la pământ, putea fi bunicul meu sau un apropiat sau un simplu om cu viaţa pusă în pericol.

Şi nu este singurul exemplu, căci am văzut mai multe cazuri în care oamenii treceau ca prin ceaţă densă pe lângă oameni căzuţi la pământ rostind replica”încă un alcoolist căzut la datorie”. Nu este tocmai aşa, dacă îţi este rău şi cazi pe jos, pe stradă, oriunde nu înseamnă automat că eşti un consumator de băuturi alcoolice, poţi fi doar o simplă victimă a unei diverse crize, organismul îţi poate juca feste oriunde.

Aşadar, păzim sacoşe sau ajutăm? :(

Related Posts

2 thoughts on “Curajoasa pentru ca nu esti responsabila!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *