în vremea copilăriei, mama îmi făcea cele mai bune prăjituri care practic se topeau în gură, dar care erau perfecte. nu erau prea dulci, niciodată arse, stăteau fixe bine merci pe farfurie, înghețata era un deliciu, de tarte nu mai zic, ciocolata de casă, checurile alea coapte cum trebuie, cozonacii bine crescuți.
nu m-am gândit niciodată la dulciuri, nu m-am numărat printre fanii lor, nici măcar pofticiosă nu mă știu să fi fost.
însă știu că mi-aș fi dorit să-mi pună și mie acel ingredient secret pe care-l punea-n acele delicatese da, mi-aș fi dorit să fiu o prăjitură, să fie cu bucurie, cu plăcere, cu pasiunea de a exista.
sunt un om. din alte ingrediente plămădită.