De 8 martie la penitenciar

Numărăm zilele până la concediu, până la un eveniment deosebit, dar cum sună “numărăm zilele până ne vom putea bucura din nou de libertate ?”. Este ciudat, dar mii de persoane chiar fac această numărătoare. Este vorba despre deţinuţii/deţinutele din închisori. Indiferent de cauza pentru care au fost închise, aceste persoane aşteaptă ziua în care vor trece dincolo de acele ziduri care le-au ţinut ascunse de preţiosul drept cu care au plătit ceea ce au săvârşit, şi anume, libertatea. Într-adevăr, mai sunt şi excepţii, deţinuţi care nu au familie, nu au nimic “afară” şi preferă să rămână în spatele porţilor închise şi chiar dacă le vine ziua eliberării fac tot posibilul să revină. Sau sunt persoane pentru care nu se doreşte eliberarea (părinţi care au pierdut copii datorită lor, familii rămase fără membri sub diverse explicaţii).

Faptele multora dintre deţinuţi sunt deosebit de grave si repercursiunile lor de multe ori destul de dureroase. Căinţa, regretele, promisiunile multora dintre ei nu pot întoarce timpul, nu pot şterge fapte. În această categorie se încadrează persoanele din regimul închis sau maximă siguranţă.

Ziua de 8 martie, după cum se ştie este ziua femeilor, o zi în an în care, în mod oficial, toate femeile merită să fie apreciate, premiate, bucurate. Acest lucru este valabil şi pentru femeile care sunt închise din diverse motive în penitenciare.

Cu prilejul zilei femeii, am luat parte la o vizită organizată în cadrul unui evenimentului Mărţişoare de REeducare, iniţiat de Coca-Cola HBC România (prin platforma de CSR The Re Concept) şi Next Advertising şi susţinut cultural de Diverta la Penitenciarul Târgşor, singurul din ţară în care sunt doar femei. Deţinutele au primit 678 de cărţi-mărţişoare: manuale (Abecedare şi alte manuale de ciclu primar şi gimnazial), cărţi practice din categoria “Idei creative” pentru a realiza picturi, aranjamente florale, margele sau figurine, literatura autohtonă şi universală.

Despre această vizită pot spune că a născut în mine un soi de emoţie nemaitrăită până acum. Este foarte interesantă interacţiunea dintre o persoană care este liberă şi se bucură din plin de acest drept şi o persoană care nu o mai are. Nu fac analiza din punctul de vedere al vinei lor, al faptelor comise. Drept dovadă că femeilor cu care am discutat nu le-am adresat vreo întrebare legată de fapta comisă sau durata pedepsei. Indiferent că au de săvârşit o lună sau 15 ani, acum ele sunt acolo închise, într-o presiune care apasă asupra psihicului lor, în mijlocul unei diversităţi de fapte urâte.

Am aflat că în funcţie de gravitatea sentinţei, femeile sunt repartizate separat în diferite aripi ale imobilului, astfel încât cele de la semi-deschis şi deschis nu pot să se întâlnească cu cele de la închis sau maximă siguranţă. Evident, cele care au de ispăşit o pedeapsă grea, se pot bucura de razele soarelui cel mult o oră – doua pe zi. În schimb deţinutele de la semideschis şi deschis pot petrece suficient de mult timp în curtea interioară, îndeletnicindu-se cu diferite activităţi, studiind în săli special amenajate, citind la bibliotecă, luând parte la diferite activităţi administrative.

Am discutat doar cu persoane de la regim deschis şi semi-deschis, persoane pentru care această perioadă pe care o petrec acolo la penitenciar este de completă maturizare şi în care învaţă că viaţa trebuie preţuită doar alături de cei dragi, de familie, de prieteni. Nu i-au pierdut, sunt vizitate de aceştia destul de des, vorbesc la telefon, sunt încurajate să lupte pentru viitor, căci într-adevăr, după săvârşirea pedepsei lor au dreptul să-şi reia viaţa şi să aibă unul. Au copii care învaţă să vorbească, fac primii paşi departe de ele. Nu le ţin partea, ci doar privesc latura tristă şi sensibilă a situaţiei, de faptele comise de acestea s-au ocupat juraţii.

După cum am spus, ele îşi petrec timpul cu diverse activităţi, unele deprind noi calificări (legumicultor, îngrijitor de animale, brutar, croitor), altele învaţă ceea ce nu au avut timp-posibilitate când erau libere, şi anume, să scrie şi să citească, joacă teatru în trupa Penitenciarului şi marea majoritate a lor citesc. Cadoul primit cu ocazia zilei de 8 martie le-a bucurat şi mai mult prin mesajele înscrise pe prima pagină a cărţilor, mesaje transmise de jurnalişti, oameni de cultură, bloggeri. Însă le-a bucurat şi faptul că li s-a acordat atenţie şi timp în această zi deosebită. Şi recunosc că nu a fost una deosebită doar pentru ele…