Miron Costin afirma în secolul al XVII-lea că “Nu sunt vremile sub cârma omului, ci bietul om sub cârma vremii”. Aşadar nu avem noi control asupra vieţii, ci viaţa are de fapt control asupra noastră.
Contează doar să ştim să ne bucurăm de ea, atât timp cât o avem şi să trăim clipa întocmai cum putem învăţa de la personajul Beranger, al lui Eugen Ionesco, din “Regele moare”. Abia in preajma morţii el descoperă acest farmec al lucrurilor extraordinar de simple, care i-au scăpat o viaţă întreagă. Să nu repetăm experienţa lui Beranger! Să nu lăsăm pentru sfârşitul vieţii acest lucru, ci să-l facem pe tot parcursul vieţii noastre!
Aceste sfaturi le-am ţinut ascunse până zilele trecute ( şi nu sunt singurele), nu din egoism, ci din teama de a nu le strica frumuseţea. Le-am perceput asemenea unei sticluţe de parfum primită în dar şi a cărei esenţă m-am temut să nu o pierd prin deschiderea căpăcelului şi eliberarea sa prin vorbe. Le-am “primit în dar” în cadrul unei conferinţe “Despre frumuseţea timpului care trece” susţinută de academicianul Solomon Marcus. (Acest mare om merită din plin ascultat, căci rosteşte vorbe de mare preţ.)
Am deschis această sticluţă atunci când culoare mov a anunţat că nisipul din clepsidra Adelinei s-a scurs, momentul în care inima ei a spus stop luptei cu viaţa. Sfaturile menţionate sunt în strânsă legătură cu trista întâmplare.
Nu este uşor să vorbeşti despre sentimente şi devine şi mai greu atunci când trebuie să descrii unele de regret, când eşti cotropit de întrebările “de ce ea?, de ce acum?”.
Nu avem către cine să arătăm cu degetul pentru vină sau pe cine să obligăm să ne răspundă la întrebări. Putem doar să respectăm amintirile pe care le avem alături de Adelina şi să ne amintim cu drag de ele.
Eu am cunoscut-o veselă, plină de viaţă şi îmbrăcată în mov, culoare pe care ştiu că a iubit-o. Acesta este motivul pentru care toţi prietenii şi cunoscuţii ei au purtat sau încă mai poartă mov, nu în ţinuta vestimentară, ci în cea de imagine pentru online: în semn de respect pentru Adelina.