The Institute organizează la final de octombrie cea de-a doua ediție DIPLOMA, cea mai mare sărbătoare a absolvenților facultăților artistice și vocaționale. Aceasta reprezintă o rampă de lansare pentru următoarea generație de creativi români.

unnamed-870x400

Diploma reunește și în acest an, între 29 octombrie și 1 noiembrie lucrările de licență și de masterat ale studenților de la facultățile creative din București.

Echipa de arhitecți UNULAUNU, invitată să contribuie la dezvoltarea evenimentul de anul acesta, prin designul de expoziție, renunță la formatul clasic de prezentare a lucrărilor, sortate pe criteriul ramurei de studiu, și vine cu un concept nou ″DIPLOMA: A BODY OF WORK″.

″În realitate nu există un grad de separare, mediul în care și pentru care se creează fiind unul infinit divers și într-o continuă mișcare. Ne-a interesat să descoperim legături inter-disciplinare și să identificăm preocupări comune care transced limitele profesiei. În final, asemenea unui organism, o serie cât mai diversă de membri contribuie, colaborează sau chiar concurează în a îndeplini o singură acțiune-idee”, explică Tudor Vlăsceanu, arhitect, UNULAUNU.

Analizând peste 170 de lucrări, arhitecții au conturat 12 teme comune grupate după cum urmează: ″Celular″, ″Gena altruistă″, ″The god gene″, ″Revoluții″, ″Membrane″, ″Color gene″, ″Mirror neuron″, ″Eredități″, ″Mutații″, ″Descendenți″, ″Transmițători″ și ″Conectori″. Traseul expoziției DIPLOMA 2015  va purta vizitatorul printr-o serie de încăperi tematice, în care fiecare din cele 12 teme va fi reprezentată de o colecție de lucrări independent realizate și unic exprimate și reprezentate.

„Vrem ca această expoziție să nu fie doar o rampă de lansare pentru noi talente, ci și o platformă de comunicare de idei și preocupări între generații și între discipline”, completează Tudor Vlăsceanu.

DIPLOMA, organizată de The Institute, are loc între 29 octombrie și 1 noiembrie la Palatul Camerei de Comert din Centrul Vechi al Bucureștiului (Str. Ion Ghica nr. 4). Expoziția va putea fi vizitată între orele 11:00 și 22:00.

UNULAUNU este un birou de arhitectura format din Romina Grillo, Ciprian Rasoiu, Liviu Vasiu, Matei Vlasceanu si Tudor Vlasceanu. Dupa 5 ani de activitate si peste 50 de proiecte si concursuri impreuna, putem spune ca o trasatura definitorie a biroului este o continua cautare a elemntului distinctiv in fiecare proiect, vazut ca punct de pornire si sursa de inspiratie si inovatie. Ne-am impus sa lucram in situatii si proiecte cat mai diferite, identificand in fiecare dintre aceste cazuri acea calitate unica pe care mai apoi sa o exprimam cat mai clar printr-o singura idee. O parte din munca noastra poate fi gasita pe www.unulaunu.ro

The Institute  inițiază și organizează evenimente de 17 ani și aduce împreună antreprenorii, profesioniștii și publicul industriilor creative din România. Prin tot ceea ce face contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. Este fondator al Romanian Design Week, AdPrint, Internetics, Institute, The Magazine şi Noaptea Agenţiilor, organizator al Effie Awards România, Şcoala ADC*RO şi ADC*RO Awards.

institute.ro; facebook.com/Institute.ro

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *