După 3 zile petrecute în Port Cultural Cetate, pot spune că am ajuns la București precum ursul Sorin. Asta pentru că m-am simțit bine, pentru că am fost am reușit să mă simt tare bine și asta datorită locului în care am fost și unde nu ai cum să te simți altfel decât minunat, datorită oamenilor faini cunoscuți, datorită bucatelor gustate, filmelor văzute.
Divan Film Festival este un eveniment anual, care îmbină filme de calitate, bucate alese, turism, concerte, expoziţii şi un simpozion internaţional despre cinematografia balcanică. Balcanii reprezintă o regiune economică mai săracă a Europei, dar în niciun caz săracă în filme bune. Cineaştii din Balcani au obţinut premii importante la Veneţia, Berlin, Cannes, ba chiar şi premii Oscar, majoritatea începând cu anii `80 când Emir Kusturica şi Theo Anghelopoulos au acaparat distincţiile marilor festivaluri europene.
Şcolile cinematografice din fosta Iugoslavie, din Grecia şi Turcia obţin de mulţi ani premii la cele mai importante festivaluri de film europene, iar în ultimii ani s-au afirmat cinematografia românească, dar şi cea albaneză (obţinând primele premii la Cannes şi Berlin) sau cea bulgară. De aceea ni se pare că, fie şi în lipsa covorului roşu pe care laureaţii să se îndrepte către podium (căci festivalul nostru nu este bazat pe competiţe, ci pe comunicare), un festival cu participare balcanică poate reprezenta o provocare necesară şi onorantă.
Organizat pe domeniul ”Înger Parc”, denumire dată portului de către Mircea Dinescu pornind de la premiza că România n-a fost doar sediul dracului, ci o fi fost bîntuită şi de îngeri, măcar pe la margini și având în vedere că guvernul României lansase pe piaţă brandul Dracula Parc, festivalul reunește activități culinare, vizionări de film și întâlniri cu oameni care aduc valoare acestor domenii.
Locul de desfășurarea al festivalului nu este chiar la un pas de București (au trecut vreo 3 5 ore până am ajuns acolo), însă o dată ajunsă aici am simțit cum energia pozitivă plutește în aer :)) Pare o descriere filosofică, însă nici nu are cum să fie altfel aici la marginea Dunării cu pădure în spate și cu apusuri dintr-alea minunate la lăsatul serii. Se petrece în acest loc o deconectare completă de la cotidian (doar internetul m-a mai ținut ușor aproape de agitație).
Costurile acestei deconectări care are loc cu prilejul Festivalului Divan depind de cât de pretențios este musafirul. Se poate campa în Port și cazarea implică doar un cort pe care se presupune că acesta îl are deja sau se poate găsi cazare la conac. Toate informațiile sunt disponibile pe site.
Partea culinară este aici o adevărată desfătare pentru papilele gustative și nici pe departe o provocare pentru portofelul celor care ajung în zonă.
Cetate a devenit dintr-un fost port de export al grânelor unul cultural şi a încercat să-şi pună în valoare poziţia de la hotarele a trei ţări (România, Bulgaria şi Serbia), precum şi avantajul unui amfitrion iubit de muze precum Mircea Dinescu, bântuit în ultimii ani şi de muza gastronomiei. Lansat in 2010 cu o ediție dedicată filmului, gastronomiei și muzicii din Balcani, “Divanul” de la Cetate, organizat de Fundaţia de poezie “Mircea Dinescu”, a devenit o tradiţie a discuţiilor lungi şi tihnite, lipsite de tensiunea competiţiei, în care pe podium urcă doar dorinţa de comunicare şi cunoaştere reciprocă a cineaştilor şi iubitorilor filmului ori ai altor îndeletniciri în care Balcanii nu sunt mai prejos decât alte meleaguri, precum muzica şi gastronomia. Farmecul acestei întîlniri între producători, regizori, actori, directori de festival, critici de teatru şi jurnalişti stă în faptul că, la mesele luate în comun, invitaţii descoperă şi bucătăria ţărilor participante.
”Deşi românii au cea mai mare halcă de Dunăre din Europa, noi abia buchisim pe manualul de folosinţă al acestui fluviu, aşa că, prin inaugurarea “Festivalului degustătorilor de Film, Vin şi Artă culinară”, încercăm să-i aducem un omagiu tardiv pentru răbdarea pe care a avut-o cu noi, îngăduindu-ne pe malurile sale. Dacă privim de jur împrejur şi adunăm Cazanele de pe Dunăre, mînăstirile olteneşti, Coloana fără sfîrşit şi Poarta sărutului brîncuşian şi neasemuitul Herculane cu izvoarele sale fierbinţi şi cada de piatră în care s-au îmbăiat nu doar Împăratul Traian ci şi Împărăteasa Sisi, putem spune fără doar şi poate că avem o ţară dar nu ştim ce să facem cu ea. Redescoperirea Balcanilor prin film, prin vin şi prin mireasma bucatelor tradiţionale ne va ajuta să ne redescoperim pe noi înşine.” – Mircea Dinescu, amfitrion
Am învățat că nu e bine să ne formăm regrete, de aceea nu zic nimic despre participarea mea în lipsă de la celelalte ediții ale Divan Film Festival, dar sunt nespus de bucuroasă că anul acesta nu i-am zis din nou pas pe motive de distanță sau de alte motive pe care mintea mea le-ar fi putut născoci și știu sigur că voi mai participa (cel puțin în anul în care va urma).
Mulțumirile pentru ediția de anul acesta le îndrept spre această echipă care a muncit și a făcut posibilă atmosfera plăcută din Port Cultural Cetate. Chapeau bas și la mai mare!