Până în luna iunie priveam admirativ pe toți alergătorii din jurul meu, mă încântau filmele cu personaje care alergau, însă nu am făcut niciun pas spre acest lucru, cu toate că locuiesc în apropierea a două parcuri în care aș fi putut exersa cu succes alergatul. De la nici o sută de metri alergați, am întrat în cursa pentru primul meu semi-maraton. Mi-am recunoscut o frică, cea de eșec, mai mult din joacă, în momentul în care a adresat Radu Restivan întrebarea ”care este cea mai mare frică a ta?” prietenilor lui din mediul online. (Toată lumea urăște eșecul, dar pentru unii oameni eșecul este o amenințare psihologică atât de puternică, încât încercarea de a evita eșecul depășește dorința de a reuși. Această teamă de eșec sabotează inconștient șansele lor de succes.) Totul a început din joacă și s-a transformat în realitate, antrenament cu antrenament.
Am reușit până la urmă să ajung la linia de Finish a primul meu semi-maraton: 21.097 km. Am zis da participării în luna iunie, am spus nu (fără să o știe multe persoane) în urmă cu o săptămână, ieri (4 octombrie) am zis din nou da și am avut succes.
Antrenamentele au fost o plăcere, am alergat săptămânal cu echipa 321sport, am alergat și singură, în parcurile din zona în care locuiesc. Mi-a prins foarte bine alergatul în parc, e terapeutic atât pentru corp, cât și pentru minte. Însă am avut și o perioadă, de vreo 3 săptămâni, în care mi-a lipsit motivația, perioadă în care nu am alergat, nu am făcut ceva pentru planurile mele.
Săptămâna trecută, când eram convinsă că eșecul îmi bate la ușă, mi-am amintit de discuția purtată la începutul lunii august cu tatăl meu. Mi-a zis lucruri simple, dar mi-a promis că mă va susține la această cursă, chiar dacă lui i se părea una destul de grea. Mi-a mărturisit că el are încredere în mine și în forțele mele și că niciun lucru început nu trebuie abandonat. Era clar că eu nu aveam voie să-l dezamăgesc.
Nu a fost ușor acest semi-maraton, nu pot să nu recunosc faptul că la final mă dureau toate încheieturile, spatele, iar picioarele nu prea mi le simțeam, însă am reușit și, pășind peste durerile acestea care-s trecătoare, mă simt foarte bine.
Concluzia mea este că am trăit e o experiență absolut unică și din care am învățat foarte multe. Am văzut pe pielea mea cât de eficient este antrenamentul constant și ce înseamnă să vrei cu adevărat să realizezi ceva, să respecți niște limite și să ai o alimentație corectă, odihnă corespunzătoare.
Eu sunt foarte mulțumită și recunoscătoare pentru această experiență și știu că voi continua să mă antrenez alături de minunata echipă 321sport. Le sunt recunoscătoare tuturor persoanelor care m-au ajutat și m-au suținut și alături de care am și alergat această cursă. Mulțumesc tata pentru cuvintele spuse la vremea lor. Știu că ai fi fost mândru de reușita mea!
E un microb, odata ce incepi sa alergi nu te mai poti opri pentru ca face bine overall. Iti depasesti o gramada de bariere fizice si mentale. Iar la evenimentele de profil ai intotdeauna un sentiment foarte fain. Bravo si la mai multe! :)
Mulțumesc mult! Felicitări și ție!