Gala Premiilor Participarii Publice, editia a IV-a

Gala Premiilor Participarii Publice aduce anual pe scena cetateni, organizatii sau autoritati publice, care prin actiunile lor reusesc sa determine schimbarea sau adoptarea unei decizii publice, in beneficiul comunitatii pe care o reprezinta. Aceasta este singura competitie din Romania care premiaza eforturi de advocacy si proiecte de consultare publica şi se adresează întregii ţări.

Cei înscrişi la Gala anul acesta au luptat pentru: respectarea democraţiei în ţară, modificarea legii adopţiei, modificarea legii pentru acordarea indemnizaţiilor de creştere a copiilor, crearea unui centru de zi pentru persoanele nevăzătoare, crearea de resurse de apă potabilă într-o comunitate din Prahova, instituirea de mecanisme de sprijinire a firmelor ieşene de către autorităţile publice locale şi judeţene etc.

“Există puţine cazuri în care administraţia se consultă cu cetăţenii atunci când ia o decizie. Există puţine cazuri în care cetăţenii şi organizaţiile se mobilizează şi spun administraţiei ce îşi doresc. Existe puţine cazuri în care aceştia doi – administraţia şi societatea civilă – se aşează la aceeaşi masă şi stabilesc împreună cum ar trebui să se întâmple lucrurile. Totuşi, astfel de iniţiative există şi merită cunoscute pentru că ele reprezintă normalitatea. Normalitate pe care trebuie să o arătăm tuturor”, a precizat Oana Preda, director CeRe.

Juriul desemnat pentru alegerea proiectelor reprezentative pentru sfera participării publice din acest an, de top cum s-ar zice, a fost compus din:

  • Oana Sandu, Decat o Revista
  • Costi Rogozanu, Jurnalist;
  • Gabriel Badescu, Sef al Departamentului de Stiinte Politice, Universitatea Babes-Bolyai;
  • Alina Inayeh, Director al Black Sea Trust for Regional Cooperation;
  • Vintila Mihailescu, Sef al Catedrei de Sociologie a Facultatii de Stiinte Politice din cadrul SNSPA;
  • Adriana Saftoiu, Fosta purtatoare de cuvant a Guvernului si Președintiei si fosta deputata;
  • Radu Cosarca, Director Relatii Externe in cadrul ENEL Romania;
  • Andrei Tarnea, Director executiv al Institutului Aspen Romania;
  • Roxana Vitan, Director executiv al Fundatiei Romano- Americane;
  • Ruxandra Sasu, Director executiv al Fundatiei PACT.

Juriul prezentat a deliberat ca premiantii ediţiei din acest an, din 25 octombrie, ediţie cu numărul 4 a Galei Premiilor Participării Publice să fie:

Agenţia de Dezvoltare Comunitară Împreună – Campania “Nu doar corectitudine politică-de la ţigan la rom”

Premiul “Dosarele deX”

Asociaţia Catharsis – Campania “Zâmbeşte, sunt lângă tine”

Premiul special pentru Tineret

Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta – Campania “La vânătoare de vânători în Rezervaţia biosferei Delta Dunării”

Premiul “Vânătorul votează întotdeauna de două ori!”

Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) – Campania “Stop îndoctrinării religioase în şcolile publice”

Premiul “La răscruce de doctrine”

Emil Şteţco – Campania “Oprirea construirii unui crematoriu uman în cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca”

Premiul “Participatorul”

Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile – Campania “Antreprenoriatul social-realitatea lor sau realitatea noastră”

Premiul “Misiune posibilă: antreprenoriatul social!”

Hans Hendrich – Campania “Păstraţi patrimoniul! Nu-l demolaţi!”

Premiul “Ştiu ce aţi demolat astă-vară!”

Ovidiu Mihuţ – Campania “Construirea de microhidrocentrale în Munţii Făgăraş distruge iremediabil ecosisteme dintr-o conspiraţie autorităţi investitori”

Premiul “Legendele Făgăraşului”

ProTV / Ştirile ProTV – Campania “Vreau şi eu părinţii mei”

Premiul “Cronicele unei legi nedrepte”

SOS Fântâna – Campania “Salvaţi fântâna”

Premiul “Nopţi albe la fântână”

World Wide Fund (WWF) Ronânia  – Campania “Salvaţi pădurile virgine

Premiul “Stay, forrest, stay!”

Personajul colectiv – Protestatarul 2012

Premiul special CeRe.

Gala Premiilor Participarii Publice a fost organizata de Centrul de Resurse pentru participare publica – CeRe in parteneriat cu Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale (ANPCDEFP) prin Programul Tineret in Actiune, Institutul Aspen Romania, Universitatea Babes – Bolyai si Fundatia Romano – Americana.

Partenerii media ai aceste gale sunt: Le Petit Journal, Adevarul, Dilema Veche, Decat o Revista, Administratie.ro,StiriONG.ro, Romaniapozitiva.ro,Lumebuna.ro, CSRevolution.inspirebusiness.ro.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *