Te doare capul? bea un ceai. Ai o dispoziție proastă? bea un ceai. [etc.] Mai devreme sau mai târziu ajungem, fiecare dintre noi, să savurăm, bem, sorbim un ceai. Că este pentru răceală, că suntem cu mașina în oraș, e iarnă sau vară, ajungem în acest moment. Eu una am refuzat ani la rând intrarea mea în această lume. Ceva în afară de cafea nici că exista pentru mine, dar, cumva, într-un moment în care a trebuit să iau o pauză de la a mai consuma din licoarea mult iubită, m-am trezit cumva nevoită să încerc un ceai. Și, ciudat, am început cu unul nu tocmai gustos, ce trebuia servit dimineața, pe stomacul gol. Și am supraviețuit. :D Și am continuat să beau ceaiuri și după ce am revenit la consumul meu recomandat de cafea. Și am testat și pe cele uzuale, dar și pe cele ușor necunoscute, în fel și fel de combinații.
Și recunosc și faptul că mi-am dorit să aflu și ce proces stă în spatele cutiei cu pliculețe pe care mi-o achiziționez eu de la magazinele naturiste. Adică și mama acasă mai culege niște tei și parfumează cu el o cameră luni la rând sau mentă sau gălbenele. Dar îmi doream să știu cum se ajunge de la planta de pe câmp, care dă bine în pozele noastre, la pliculețul pe care îl folosim noi la prepararea ceaiului gata de băut.
Și am avut șansa să ajung chiar acolo, la Fabrica lui Farago ( apărută în anul 1929, atunci când Andrei Farago, alături de un grup de entuziaşti pune bazele cooperativei „Digitalis – Prima Cooperativă Română pentru Cultivarea Plantelor Medicinale, Orăştie” şi astfel, pentru prima dată în România, tradiţia este pusă sub auspiciile ştiinţei. Aici se cultivau plante care apoi prindeau viaţă sub formă de ceaiuri, siropuri, uleiuri esenţiale, iar firma avea uscătorie, extractoare, secţii pentru condiţionarea plantelor dar şi laboratoare pentru analize.)
Este vorba despre Fabrica Fares. Drumul a fost lung, dar a meritat și m-am bucurat tare să descopăr acele locuri, să văd lanurile de plante, magaziile cu plante (saci întregi) și apoi să le descopăr în procesul de sortare, procesare, dozare, ambalare. AMbalarea cutiilor de ceai, adică acele 20 (mai mult sau mai puțin) de pliculețe care ajung sub ochii noștri este făcută manual, MANUAL, adică niște doamne aranjează cu migală, dar și cu rapiditate fiecare cutiuță. Voi prezenta în continuare exact etapele premergătoare ceșcuței pe care ne-o aranjăm noi la pozat dimineața pentru obținerea a cât mai multe like-uri. :D
- Drumul începe de la mica şi aparent neînsemnata sămânţă care e semănată în câmp. Pe mai bine de 200 de hectare, departe de poluarea citadină, se cultivă specii “obişnuite” cu acest fel de creştere, precum muşeţelul, menta, lavanda, salvia, echinacea sau gălbenelele, dar şi plante adaptate în cultură: sunătoare, coada şoricelului, pătlagină, măceşe, scai vânăt şi chiar soc şi tei. Alte specii ce nu se pretează cultivării sunt recoltate din flora spontană de echipe de culegători instruiţi conform standardelor fabricii, în deplin respect faţă de dărnicia naturii.
- Specialiştii decid momentul propice de recoltare şi exact atunci se culege planta, pentru ca ea să conţină maximul de principii active.
- Odată ce trec primul examen de calitate, plantele proaspete intră în procesul de uscare în uscătoare speciale cu capacitate de până la 10 tone, în care temperatura este controlată strict. Fiecare specie de plantă are clar stabilit propriul regim de uscare aşa încât preţioasele principii active să rămână intacte.
- Urmează apoi ambalarea în baloţi compacţi şi depozitarea în magazii unde temperatura şi umiditatea sunt monitorizate, pentru că plantele vor “locui” aici timp de un an, până la viitoarea recoltă. Depozitul de plante medicinale are peste 1.600 de metri pătraţi şi poate găzdui mai bine de 400 de tone de plante medicinale uscate. Bineînţeles, plantele cu arome puternice (precum menta) sunt stocate separat de suratele lor cu mirosuri mai puţin pregnante.
- Prima prelucrare a plantelor este manuală, căci nimic nu poate înlocui ochiul şi mâna omului pentru a sorta specia valoroasă de alte varietăţi. Vegetalele sunt apoi tocate şi sitate alegându-se mărimea de sită funcţie de cum urmează să se distribuie pe liniile de fabricaţie.
- Pasul următor constă în realizarea amestecului cu dozarea exactă a fiecărui component conform reţetei de produs, omogenizarea perfectă, şi apoi distribuirea pe liniile de ambalare conform cerinţei finale: ceaiuri în pliculeţe, în pungi, capsule, comprimate, siropuri.
- În final, produsele sunt învelite în baxuri: este ultimul pas pe care planta îl face înainte de a ajunge, cu toate calităţile sale terapeutice, în casele Dumneavoastră, a celor ce doriţi să duceţi o viaţă mai sănătoasă.
„Doar din bun se face bun”…. Poate unora le sună banal, dar această vorbă din bătrâni spune un mare adevăr: nu ai nici o şansă să ajungi la un produs finit de calitate dacă nu foloseşti materii prime de calitate. Iar domeniul produselor din plante medicinale este unul din cele mai bune exemple. Mulţi cred şi astăzi că nu-ţi trebuie, ca să prepari o fiertură, decât o mână de frunze luate de pe câmp şi aruncate-n oala clocotind pe foc. Nimic mai greşit. Un remediu, oricât de deosebită alcătuire de plante ar conţine, dacă este preparat din specia greşită, sau dintr-o plantă care nu a fost recoltată la momentul optim sau şi-a pierdut undeva pe drumul de pe câmp până în ibric substanţele active, nu mai are la final absolut nici o valoare terapeutică.
A fost o vizită plăcută, am învățat lucruri și am aflat chiar și faptul că nu se poate rezista foarte mult timp într-o cameră cu multă multă mentă :)) Această plantă îmi place foarte mult, dar pare-se că, la fel ca toate lucrurile din jurul nostru, este foarte bună în doze recomandate, consumate și savurate cu moderație, de la miros până la gust.
Și am mai experimentat ceva foarte simpatic, o plimbare la un lan de mușețel și niște timp petrecut în zona lui. Miroase minunat, mi-nu-nat, nu este bun doar în ceașcă, ci și așa, în stare naturală. :D
