nu mi-a fost niciodată frică de moarte, de fapt, nici nu am văzut-o ca fiind ceva vreodată va avea legătură cu mine, în mod conștient.
adică știu ideea că nu suntem nemuritori, că ziua finală vine-ntr-o zi pentru fiecare dintre noi. da, e normal. am văzut moartea ca pe ceva firesc, fără să mă afecteze în vreun fel.
când a murit tata, am simțit că am pierdut tot. hei, acea zi dintr-un viitor nedefinit a venit lângă mine și mi-a luat parte din universul meu și ușor-ușor am conștientizat că acea zi chiar se-ntâmplă.
nu mi-a zis nimeni că o să mor într-o anume zi sau că mai am n zile de trăit, nu de asta mă macină acum aceste gânduri, căci mă macină pe bună dreptate, de niște zile plus câteva nopți.
recent, într-o dimineață, m-am întâlnit cu o cunoștință pe care nu o mai văzusem de ceva vreme. mi-a zis că sfârșitul îi este aproape și că nu știe ce să facă mai exact pentru a nu regreta că a rămas ceva nefăcut în viața pe care o mai are de trăit. adică o persoană de vârsta mea a aflat că acea zi chiar există. deci vine pentru fiecare dintre noi.
recunosc, experimentez din respectiva dimineață un soi de frică. dacă acea zi din viitor ar putea veni și pentru mine. pare macabru acest gând, dar e real.
https://www.youtube.com/watch?v=mOpCL3ggpCQ