Am început să beau cafea de ceva ani, cafea la ibric, simplă, convinsă fiind de o reclamă simpatică la Jacobs și pe care nu cred că voi reuși vreodată să o uit (te trezește-n zori de zi/ o aromă și vei ști/ că vei avea o zi superbă/ numai Jacobs poate fi). De fapt, nu doar reclama m-a convins, ci și gust drag, care mi-a însoțit toate diminețile de ceva ani încoace.
Și am trecut de la o cafea pe zi, la 2-3, în funcție de activitățile mele, am mai încercat și alte cafele, merg în continuare pe la cafenele cu prietenii, descopăr cafele noi, primesc în dar, însă acasă beau întotdeauna Jacobs. Mie asta-mi place, cu al ei gust m-am obișnuit și, fără să , nu cred că voi renunța vreodată la a mai bea Jacobs, poate doar dacă mi se va interzice să renunț de tot la cafea, doar într-o astfel de situație ar fi posibil.
Și cum am descoperit-o eu, așa, simplă, cu un cubuleț de zahăr brun sau cu o linguriță de miere și în funcție de zi, cu lapte, așa am băut-o mereu, până când, acum două săptămâni am fost invitată la prezentarea unor combinații care au ca ingredient principal cafeaua Jacobs :D și alte ingrediente la care nu m-am fi gândit niciodată că aș putea să le beau amestecate în cafea: chilli, scorțișoară, cardamon, ghimbir etc, condimente care aduc un plus de valoare cafelei și-i sporesc efectele.
Există și rețete speciale pentru aceste ingredinte, pe care le puteți găsi pe Joacă-te cu Jacobs și le puteți încerca și acasă fără probleme. Nu sunt greu de încropit și sunt foarte ușor de savurat :D. Ușor-ușor, mi-au fost modificate obiceiurile, dar știu sigur că nu mi-a fost schimbată cafeaua preferată: Jacobs.
Nu ezitați să încercați condimentele în cafeaua voastră de dimineață, prânz sau seară :D Rețetele sunt prezentate într-un mod simpatic și jucăuș pe Joacă-te cu Jacobs de către Laura Cosoi.