De fiecare dată când auzeam expresia ”munții noștri aur poartă” zâmbeam, dar nu convinsă 100 la sută de adevărul exprimat. Chiar dacă am avut munții la doar câțiva kilometri distanță, masivul Ceahlău, nu am ajuns la aceștia decât în cadrul celei de-a treia ediții #priNeamt. Așa se-ntâmplă mereu când ai bogățiile lângă tine, le cauți prin alte părți, drept dovadă că am colindat alți munți din țară, dar pe cei de lângă mine nu.
Ce fel de aur poartă acești munți? Nu este un text pentru cei care care vor să-și mărească conturile bancare, după expediția pe Ceahlău nu mi-am luat casă sau mașină. În schimb, mi-am încărcat bateriile pentru câteva luni. Peisajul e minunat, verde cât cuprinde (ce-i drept, am și nimerit o perioadă favorabilă acestui aspect), aer curat, mișcare, energie.
Până sus, la înălțimea vârfului Toaca (1904 metri) nu este greu de ajuns, adică nu este nevoie de nu știu ce antrenament, ore petrecute la sală sau ture alergate. Este nevoie de voință, stare de bine și echipament necesar, flexibil și rezistent.
Am pornit pe versantul nord-vestic: Statiunea Durău (800 m) – Poiana Vesuri (1195 m) – Cascada Duruitoarea – Cabana Dochia (1750 m) – marcaj “cruce rosie” cu o durată de parcurs estimată la 4 ore 30 minute – 5 ore. Erau și niște observatii de reținut: grad mediu de dificultate; iarna traseul este practicabil doar pana la Cascada Duruitoarea; din Poiana Vesuri se poate ajunge la Cabana Fântânele, urmând un traseu marcat cu “triunghi galben”. Cu fruntea sus și cu zâmbetul pe față pot spune că am făcut acest traseu în 3 ore și 20 de minute, ce-i drept nu am făcut pauze mai lungi de un minut, pentru a mai exclama scurt : Ce minunat e totul! și am trecut mai departe.
Am poposit la Cabana Dochia unde am ”executat” o panoramă, atât cu ochii, cât și cu telefonul și am așteptat momentul în care am plecat mai departe alături de ceilalți colegi de #priNeamt spre vârful Toaca. Traseul este scurt dar ceva mai anevoios și necesită mult mai multă atenție, fiind mai abrupt și cu mai multe pietre destul de mobile la atingere.
Urcatul și coborâtul, febra musculară a unora dintre noi, pașii anevoioși, povara bagajului sunt doar niște aspecte nesemnificative pe care le vom uita cu siguranță și de care ne vom mai lovi. Însă peisajele sau marea alpină, fenomenul meteo care se manifestă dimineața la baza muntelui, în vale, nu sunt lucruri pe care le întâlnim la orice pas și-și merită pe deplin efortul pe care l-am făcut pentru a ajunge acolo sus și a le observa.
Noaptea am petrecut-o la Cabana Dochia, loc pe care-l recomand oricărui munțoman care nu alege să-și petreacă noaptea pe munte la cort.
După un apus observat de pe vârful Toaca, a urmat un răsărit puțin mai leneș, din fața cabanei Dochia, dar destul de impresionant și acesta.
Coborârea am executat-o pe versantul nordic: – Cabana Dochia (1750 m – marcaj “banda roșie” – Cabana Fântânele (1220 m) – Stațiunea Durău (800 m) ; durata estimată fiind de 3 ore – 3 ore și 30 minute. Am reușit să parcurg acest traseu în 2 ore și 10 minute. Este destul de greu de mers încet la coborâre.
Recomand cu mândrie excursiile pe Ceahlău, indiferent de traseul ales (sunt aprobate, amenajate și marcate șapte trasee turistice, care traversează în întregime aria protejată de pe cuprinsul masivului). Așadar, de reținut:
Unul din munții cu cea mai mare importanță turistică din Carpații Orientali, Masivul Ceahlău este situat pe teritoriul județului Neamț, la mică distanță de orașul Bicaz. Este străbătut de paralela 47 grade latitudine nordică și de meridianul 25 grade longitudine estică, având drept limite Valea Bistricioarei la nord, lacul Izvorul Muntelui la est, Valea Bicazului la sud și văile Bistrelor, Pinticului și Jidanului la vest. Cele două vârfuri au înălțimi foarte apropiate: Ocolașul Mare 1907 m și Toaca 1904 m.
[Urmează și alte impresii de #priNeamt cu privire la locurile de cazare disponibile, locuri de vizitat, mâncare de savurat.]
5-11 septembrie 2014. Tot ce-a fost de văzut #priNeamt – ediția a III-a a celui mai important eveniment dedicat promovării în mediul online a unui județ din România. Află mai multe detalii pe http://goo.gl/Lw8mzy Organizator: Eventur Bucharest. Powered by Petrom Romania. Parteneri principali: Autoritatea Națională pentru Turism, Consiliul Județean Neamț, Primăria Piatra Neamț, Hotel Bistrița din Durău, Blue Air și Autoboca Rent-a-car.
One thought on “La înălțime #priNeamt”