Amintirile celor care vizitează Franța sunt legate și de pâinea bine făcută care îmbie oaspeții pe toate străduțele, croissantele deliciose savurate la micul dejun, produse de patiserie sau bonbons d’enfance au chocolat artisanal.
Pe toate acestea, și nu numai, le putem savura de un an și în București, la Le Grenier à Pain, este una din cele mai apreciate boulangerii franțuzești la nivel internațional, dezvoltându-se, în sistem de franciză, peste granițele Franței, în România, Emiratele Arabe Unite, China, Rusia, Liban si Japonia.
Specificul acestei boulangerii este atenția îndreptată calitatea produselor, realizate în laborator propriu, din ingrediente 100% naturale, respectând rețetele frantuzești atât de apreciate și de premiate la nivel internațional.
Printre aceste preparate, și cele mai bune franzele din Paris, conform trofeelor la Meilleure Baguette de Paris pe care Le Grenier a Pain le-a câștigat în anii 2010 și 2015, devenind inclusiv furnizorul oficial de pâine al Palatului Elysée.
Aici se regăsesc unul dintre cele mai apreciate croissante cu unt din lume, produse de patiserie (pain au chocolat, fursecuri cu ciocolată sau vanilie, escargot cu nucă sau stafide, checuri cu portocale confiate, cozonaci), de cofetărie (ecleruri, tarte cu ciocolată neagră sau multifruct, prăjiturile Elysée și Framboise, macarons, cupcakes, mousse-uri fine, cake pops, millefeuille vanille sau chocolat), sandvișuri, tartine, quich-uri, supe, o gamă variată de ceaiuri parfumate și atent selecționate, dulcețuri tradiționale sau bonbons d’enfance au chocolat artisanal.
Le Grenier a Pain este prezent în România în două locații: pe bulevardul Nicolae Caramfil nr.87, București, si recent inaugurat, în rondul Pieții Alba Iulia, din București.
Este un loc plăcut, realizat cu bun gust, cu produse de calitate și care ne ajută să ne educăm în ceea ce privește mâncarea consumată, prin produsele naturale folosite la preparea lor. Putem să-i trecem pragul în zilele în care ne îndreptăm spre birou, atunci când avem o întâlnire (și cafeaua merită încercată).
Web: www.legrenierapain.com.ro
Facebook: www.facebook.com/grenierapain
Instagram: www.instagram.com/grenierapain