La fiecare colţ de stradă putem oberva cum apare sau deja este acolo de ceva vreme o simigerie. Covrigi calzi, cu mac, cu sare, caşcaval, mai recent şi cu măsline ne aşteaptă fierbinţi şi foarte plăcut mirositori să ne înfruptăm din ei. Şi chiar de multe ori se stă şi la coadă pentru a ajunge la covrigii uriaşi.
Eşti la regim? Nu contează, mirosul plăcut ce te îmbie de mai peste tot pe unde treci te va face să te opreşti şi să cedezi în faţa gustosului covrig. Ajungi la servici, vei descoperi că cel puţin o colegă/un coleg a făcut o vizită la o simigerie şi are şi ea pe birou cel puţin un covrig.
Oare cât va dura acest trend al simigeriilor, căci acum vreo 5-6 ani erau la mare căutare chioşcurile de la Fornetti care acum au fost oarecum detronate. Şi nu cred că sunt cu mult mai sănătoşi covrigii decât micile gustări servite de la Fornetti. Care va fi gustare dintre mese peste ceva timp?
Dar ce m-a făcut să mă gândesc astăzi la covrigi, tentaţie la care rezist cu stoicism? Vânzătorii ambulanţi care ies în intersecţii cu lădiţa mai mult sau mai puţin curată, să nu mai spun dezinfectată NOT şi de la care oamenii chiar cumpără covrigi. Într-adevăr acum vreo 6-7 ani erau oarecum acceptaţi, mergeau prin trenuri, prin gări, la colţurile de stradă şi intonau în mod amuzant slogane publicitare specifice lor: ” covrigi cu sare ce fac bine la spinare, covrigi cu mac ce fac bine la stomac”, ” ia covrigu, na covrigu”, ” doi mai am, doi mai am”.
Mi-i amintesc zâmbind, dar acum mă îngrozesc. Şi totuşi ei funcţionează în locuri destul de circulate: Piaţa Universităţii, pe la marile spitale, neîngrijiţi, cu mâinile murdare :( . Nu i-am văzut o singură dată, ci zilnic sunt prezenţi în aceste locaţii şi chiar au clienţi. Într-adevăr, fiecare trebuie să câştige o pâine, dar să respectăm totuşi limitele civilizaţiei.