Apelez la aceastea în fiecare zi şi fără nicio excepţie, adică merg şi cu autobuzul, tramvaiul, troleibuz şi metrou. Şi fiecare drum făcut cu unul dintre acestea, oricare ar fi el, reprezintă o experienţă mai mult neplăcută pentru mine. Şi acest lucru nu se întâmplă din pricina unor mofturi de-ale mele care şi-ar dori lux sau cine ştie ce condiţii.
Însă nu pot trece cu vederea faptul că multe dintre acestea sunt pline de gunoaie, scaunele nu sunt tocmai într-o stare buna, mai adaug şi faptul că sunt persoane care urcă în tramvaie (doar aici am putut observa) cu ţigările aprinse (în trei zile diferite am observat acest lucru).
Nu-mi place faptul că este încurajată cerşetoria şi comercializarea de bunuri. Zic încurajată pentru că sunt călători care la auzul unei rugăciuni, al unui colind sau la arătarea unui carton cu un mesaj ei dau bani. Nu aşa ajutăm, sub nicio formă. Acest lucru nu se întâmplă doar la Bucureşti, l-am întâlnit şi-n Iaşi şi culmea că nu este vorba despre persoane de etnie roma, după cum multe persoane mi-au zis. Eu am întâlnit în Bucureşti doar români de-ai noştri care se presupune că nu fac lucruri dintr-astea şi tot pe ei i-am văzut fumând în tramvai.
Mai am o nemulţumire vis-a-vis de experienţele mele din mijloacele de transport în comun, şi anume, vârstinicii care călătoresc cu acestea. Nu sunt nemulţumiri de proastă creştere din partea mea şi nici lipsă de respect pe motiv că eu nu am avut bunici pentru a mă obişnui cu persoane de vârsta lor.
Nu pot să înţeleg cum de se întâmplă ca mereu aceştia să fie singurii nemulţumiţi:
- ei nu au loc, cu toate că ei mai mereu se întorc din parc ( în toti anii mei de călătorii, o singură bătrânică nu mi-a dat voie să-i cedez locul cu explicaţia “Maică, eu vin de la plimbare, nu ca tine de la servici unde indiferent ce ai face te întorci obosită acasă.” Deci se poate. ). Binînţeles că mereu cedez locul dacă observ că sunt persoane care au mai multă nevoie decât mine de acesta, dar nu pot să suport comentariile de genul : “Tineretul din ziua de astăzi; nişte prost-crescuţi; lipsiţi de maniere”.
- ei au drepturi – nu plătesc bilet, au reduceri de diferite feluri şi tot ei sunt nemulţumiţi.
- ei se leagă de multe dintre “sursele” mirosurilor neplăcute, dar uită să dea o atenţie puţin mai mare şi asupra lor.
- pentru ei trebuie să se dea toată lumea la o parte, pentru acest lucru devenind chiar violenţi ( eu am primit un baston peste picior pentru că stăteam în calea unui bătrân, cu toate că era foart aglomerat şi fizic nu aveam cum sa-mi modific locaţia în autobuz.)
Şi mai sunt mirosurile neplăcute, dar despre acestea am scris cu ceva timp în urmă aici.
P.S.: Ţin să menţionez că poza de profil este reală dintr-un tramvai 16 din zilele noastre din Bucureşti.
La mine a inceput modernizarea, bine ca nu am nici tramvai nici troleu doar autobuse si au adus vreo 15 autobuse noi. Si eu m-am mirat dar macar sunt la standarde si nu arata in ultimul hal cum aratau cele vechi. Sper ca in curand toata tara va avea noutati si vor fi oameni care vor tine curatenia pe mijloacele de transport.