acest termen l-am aociat mereu cu o vârstă înaintată, când îl auzeam îmi fugea repede gândul la bunici, la poveștile cu ei. bine, povești din cărți pentru că mie nu mi-a fost dat să le-ntâlnesc.
și poate că mi s-a și sugerat de către adulți că neputința este doar a oamenilor mari. cei tineri nu au de-a face cu ea, sunt în putere și nimeni și nimic nu le pot știrbi din putere.
hei, dar astea sunt de fapt fabule, am văzut eu de-a lungul vremii că și tinerii pot fi suprimați de putere, au și ei slăbiciuni și nu doar emoționale.
am văzut eu pe pielea mea zilele trecute, când am încercat să deschid o ușă de la spital că nu am putut. atunci am simțit adevărata neputință pe pielea mea. și nu vreau să exagerez pentru că n-are legătură cu expresia din popor ”n-ai mâncat de dimineață” și nu e de sine stătătoare întâmplarea.
de mâncat nu mâncasem pentru că era dimineață când mă aflam acolo și putere n-aveam pentru că tocmai de asta mă aflam acolo și ajutor mi-a dat o bătrână care se afla la tratament: ”maică, neputința-i a tuturor”. atât mi-a zis. și-a fost de-ajuns să mă gândesc la viața asta și la câte ne este dat să trăim și câte dintre ele le putem duce și cât de puternici sau nu suntem.