Nişte ani…

Toată lumea mi-i atribuie astăzi, ştiuţi ori neştiuţi ca şi număr. Nu sunt doar ai mei, sunt şi ai părinţilor care m-au susţinut mult mai mult decât meritam, sunt ai surorii mele care mereu a crezut în mine şi în gândurile şi nebuniile mele, sunt ai tuturor celor ce mi-au fost alături şi m-au ajutat să construiesc ceea ce am acum.

Toţi aceşti ani i-aş putea măsura cu ajutorul mai multor unităţi de măsură: locuri vizitate, melodii îndrăgite, cărţi citite, oameni cunoscuţi, stări peste care am păşit şi cu siguranţă lista ar putea continua. Totuşi, oficial, vârsta trebuie să mi-o număr în ani.

Dacă ar fi să trag linie acum pentru a vedea realizările ce mi se cuvin cu drepturi de autor, nu m-aş pricepe să răspund. Mie îmi este caracteristic să văd partea goală a paharului şi ştiu cel mai bine ceea ce nu am făcut în aceşti toţi ani, poate nu în totalitate, dar în mare parte bănuiesc. Mi-ar fi trebuit o doză mai mare de ambiţie, o putere mai mare de a lupta împotriva relelor ce se petrec în jurul meu, mai multe cunoştinţe şi în anii ce-mi urmează ar trebui să învăţ să fiu mai bună, să am mai multă răbdare cu mine şi să am curaj să recunosc sentimente în faţa mea şi în acelaşi timp să le şi mărturisesc.

Aceste dorinţe ţin de caracterul meu şi sunt conştientă că doar eu le pot da viaţă, de aceea cred că am nevoie de mai multe experienţe, de mai multe cărţi citite şi de mai multe vise împlinite. Şi aş putea adăuga şi mici regrete, căci dacă ajung să le trăiesc voi putea lupta mai mult pentru al meu viitor.

Ştiu sigur că voi iubi în continuare pisicile si voi milita pentru dreptate.