Nu se mai merită!

Suferința mi-a fost străină. Dar nu pot să sterilizez inima. Emoții vin și pe aici. Apar din locuri străine și-și fac cuib în suflet. Da, precum păsările călătoare sunt sentimentele. Stau ce stau pe locuri pe care le consideră favorabile, fac bine sau fac ravagii și pleacă.

Mereu am zis că sunt puternică. Da, știu să folosesc un ciocan și mereu lovesc cu putere când trebuie să uzez de rolul lui.

Știu să recunosc oamenii de valoare și să respect bunătatea și frumusețea faptelor făcute cu bună credință.

Nu cred în dragoste, dar cred în emoții. Sentimentele apar și dispar la fel de repede.

Primesc întrebări la care nu pot să răspund cu putere. E ca și cum aș avea un ciocan și mânerul ar fi rupt. Apare neputința. Da, asta este. Sunt neputincioasă atunci când poposesc la mine sentimente călătoare.

Ce asculți? Tu nu știi că fiecare sunet perceput de mine este articulat de vocea ta și auzul meu percepe fiecare notă auzită ca pe un sunet scos de vocea ta.

De unde vii? Tu nu știi că toate drumurile mele se învârt în jurul tău și că pe fiecare traseu pe care mă îndrept mă gândesc la tine și-ți urmez de fapt pașii.

Cât este ceasul? Tu nu știi că pentru mine timpul are o altă valoare când sunt aproape de tine, clipele nu pot fi măsurate printr-un tic-tac ce bate în perete sau la mâna sau apare în dreapta jos la calculator.

Nu se mai merită! Îmi pun căștile pentru a auzi muzica mea preferată, îmi cumpăr o hartă pentru a învăța trasee reale, mă uit la ceasul de la mână pentru a ști ora reală!

E ca și cum ar fi o toamnă târzie, ramurile rămân pustii, pierd viața de peste an, dar rămân puternice. Călătorule, să nu te mai întorci, voi repara ciocanul și voi uza de puterea lui!