de când mă știu eu, și mă știu de ceva ani, nu am fost niciodată fana lecțiilor primite de la ceilalți. am fost mereu o persoană în tiparele normalului, nu am făcut excese, poate doar la muzică și mâncare, nu am făcut greșeli prea mari. însă dacă mi s-a spus să merg la dreapta, căci la stânga ar fi cel mai înalt zid din univers, automat m-am dus în sensul opus și am făcut și eforturi să-l sar.
am fost mereu ambițioasă, dar și încăpățânată. de la exerciții la matematică pentru care stăteam și zile-n șir să le rezolv, până la proiecte despre care mi se spunea că nu au șanse de reușită, găsind cumva o soluție mai peticită, mai băbească, dar, cumva reușeam să obțin rezultate.
petrec ore-n șir cu creionul în mână și-mi fac scheme și caut toate sursele care mi-ar putea servi în ceea ce am de rezolvat și fac cum-necum să schimb ceea ce nu-mi place.
fac asta și cu situațiile din viața personală, trec pe foaie la orice situație plusuri, minusuri, fac socoteli, trag linie și aleg ce am de făcut mai departe. asta poate mi se trage de la pasiunea mea pentru matematică sau de la prietenul meu bun excelul care e prezent în viața mea în orice am de făcut, fie că este vorba de liste de la serviciu, buget personal, situații. analizez totul, de la situații până la cuvinte, de la oameni până la rezultate.
însă, cu toate calculele mele, am mai și greșit. într-adevăr, în ceea ce ține de partea profesională nu am făcut gafe, matematica și excelul m-au salvat. poate o fi gândirea mai ordonată, s-o activa pragmatismul, dacă ceva scârțâie, se mai întâmplă când se lucrează-n echipă, trag să iau mai multe responsabilități și caut o soluție benefică treburilor.
blablabla. cu oamenii nu mi-a ieșit întotdeauna. încăpățânată am fost tot de când mă știu. dacă părinții m-au sfătuit cu privire la diverși oameni, că să păstrez distanța, că ofer prea mult etc. nu am ținut cont de spusele lor. și mereu am avut de suferit, dar na, experiența trebuia să fie a mea.
am crescut și am început să simt mai bine oamenii. acum vine ceva din interiorul meu care-mi dă tot felul de indicii despre oamenii cu care interacționez. am zis nu la proiecte, experiențe pentru că nu mi-au plăcut într-u totu oamenii, dar am și lăsat să-mi intre-n viață oameni pe care nu i-am simțit că sunt pentru mine și evoluția mea.
dar omul cât trăiește-n viață-nvață.
am filosofat puțin pentru că am primit astăzi o întrebare dacă la obiecte mai renunțăm pe parcursul vieții, le pierdem, se distrug, le stricăm, ce facem cu oamenii care tot apar în viața noastră, îi ținem pe toți lângă noi? și am decis că nu, adică nu am decis astăzi, doar am mai tras încă o dată concluzia: că-n viață nu trebuie să plimbăm cu noi toate lucrurile și toti oamenii care ne apar în cale.