Se-ntâmplă destul de des să nu dorm la ora care am posibilitatea să văd ce activitate am avut pe Facebook în urmă cu un an, doi, trei…și mă bucur mereu de ce amintiri mi se plimbă prin fața ochilor, mă amuză unele postări, mă încântă unele piese uitate.
Nu sunt adepta postărilor cu poze ale membrilor familiei. Ai mei se țin departe de mediul online, nu au conturi pe rețelele de socializare și le respect această decizie. Nu vor să fie prezenți în zonă, nu-i interesează, dar pe de altă parte îmi înțeleg entuziasmul și activitatea pe care o desfășor.
În urmă cu 3 ani se făcea că eram acasă de Paște, mă bucuram de timpul petrecut cu ai mei acasă și prinsă-n frenezia momentului am postat un colaj cu părinții mei. Am uitat de el, acum doi ani, anul trecut, nu am fost curioasă de ”on this day”.
Și-am dat astăzi peste acea amintire … inițial am zâmbit, mi-am amintit de acea zi, mi-au trecut mai multe clipe prin fața ochilor, dar brusc m-am deșteptat. Acea zi nu va mai fi. Sună a exprimare tragică, nu este, ci doar pura realitate. Și mi-e dor de acea zi. Mi-e dor de tata, mi-e dor de vremurile petrecute-mpreună.
Dacă marea postată acum 5 ani o voi mai revedea și-n acest an, acea zi știu sigur că nu o voi mai avea. Va rămâne on this day…years ago!