One World 2016 la final sau cu ce am rămas pe mai departe

Cu doza de lecții preluată din munca regizorilor care s-au pregătit intens pentru One World 2016, și nu numai, cred și-mi doresc să cred că nu sunt singura, vom încerca să facem, măcar în jurul nostru ca lucrurile să funcționeze mai bine. Cu pași mici putem îndrepta lucrurile care nu se fac așa cum trebuie în societatea în care trăim. Exemplele surprinse în alte societăți poate ar trebui să ne dea și mai mult de gândit și să ne ajute să nu ne lăsăm copleșiți de situațiile care pot fi surprinse pe la noi.

indexCea de-a noua ediție a Festivalului Internațional de Documentar și Drepturile Omului One World Romania s-a încheiat duminică, 27 martie, la București. A fost o săptămână grozavă în compania spectatorilor care au umplut sălile de cinema, dar și cortul din Parcul Colțea. Au fost 60 de filme care au asigurat un tratament intensiv cu awareness pills, care au fost împrăștiate acum și în afara granițelor, cu ajutorul celor peste 20 de invitați străini ai festivalului.

Dezbaterile cu publicul au fost ca de obicei extrem de interesante, unele dintre ele fiind forțate să se încheie doar din cauza proiecției ce urma.

Organizatorii festivalului ne pregătesc noi lansări de DVD-uri cu filme din selecțiile anterioare ale Festivalului One World Romania, proiectul educațional One World Romania la școală merge mai departe și va încerca să aducă filmul documentar în cât mai multe licee din București și din țară.

Și cu siguranță organizatorii deja au în plan ediția cu numărul 10 fiind deja disponibile câteva informații organizatorile legate de aceasta. În 2017, direcția artistică a festivalului va fi preluată de Mădălina Roșca. Alexandru Solomon rămâne președintele asociației, continuând să supervizeze toate proiectele și evenimentele marca One World Romania.

Pentru cei care vor să revadă din filmele care au fost a Festival sau pentru cei care au ratat dintre filmele dorite, în fiecare zi de luni din aprilie la Centrul Ceh București va fi câte o proiecție din selecția festivalului de anul acesta. Urmează să fie anunțate în curând datele exacte și documentarele.

Începând de miercuri, 30 martie, abonații site-ului mubi.com vor putea viziona pe site filmele „Dancing with Maria”„Broken Land”, „Napolislam”, „Above and Below” și „The Amina Profile”. Filmele vor rămâne pe site timp de 30 de zile, iar cei care nu au încă un cont de abonat, pot testa platforma MUBI gratuit timp de o lună.

Noutățile despre One World pot fi regăsite în continuare pe site și facebook.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *