Atunci când aud vorbindu-se despre poker, îmi amintesc de serile prelungite petrecute în plăcuta companie a unor buni prieteni din Iaşi, seri încărcate de pasiune, concureţă, dorinţă acerbă de a învinge şi prietenie.
Am învăţat, acest joc, Texas Holden mai exact, la insistenţele lor, ale prietenilor şi din dorinţa de a mai lega o pasiune de timpul lor. Nu credeam că mă va prinde acest joc cum nu credeam că voi ajunge să stau câte 4-5 ore concentrată pe victorie. Da, este vorba despre victorie, căci am reuşit şi să câştig de câteva ori.
Doar cu cei din Iaşi am jucat poker, poate că motivul ar fi mutarea mea şi legătura dintre ei şi descoperirea de către mine a acestui joc. Nu am mai încercat, în schimb am mai urmărit pe internet discuţii referitoare la poker, am aprofundat în mod teoretic regulile, însă aştept momentul în care voi merge în vizită la Iaşi pentru a mă mai bucura de această pasiune a mea, căci pentru mine este o pasiune. Nu a ajuns încă la acelaşi stadiu, cum ar fi pedalatul, dar ţin la ea şi mi-e dor să joc.
Însă pentru mulţi alţii, acest joc a trecut de la pasiune la sursă de venit, de nervi, de conflicte. Mă întristează enorm acest lucru. Este foarte bine dacă se reuşeşte ca dintr-o pasiune să se câştige şi bani, dar când se ajunge la certuri, la pierderi însemnate de bunuri, destrămări de familii, nu este deloc bine. De pasiuni trebuie să ne bucurăm şi să le respectăm, căci de fapt ajungem să ne respectăm pe noi şi al nostru timp.