Q.E.D. – reproducerea unei drame cu accente policiere dintr-o Românie comunistă cu reguli de partid, intelectuali cu realizări secrete, spionaj și prietenie.
Totul începe de la decizia unui matematician de a-și publica o lucrare de specialitate într-o pubicație americană. Depășirea granițelor țării, chiar și cu o simplă idee transmisă mai departe, era destul de suspectă și atent urmărită de către miliție. Intervine paranoia, teama de trădare de țară.
Este urmărit, atent supravegheat de către un comisar, pare naiv, dar se dovedește până la finalul filmului a fi un intelectual desăvârșit. Încă din vremea liceului păstrează o strânsă prietenie cu doi colegi, un cuplu, o viitoare familie. Alexandru Buliman, prietenul acestuia, reușește să plece în Franța așteptându-și acolo soția și copilul pentru construirea unui viitor mai bun. Le îmbunătățește așteptarea prin pachete cu bunătăți de negăsit în țară: dulciuri, pachete cu cafea, cartușe de țigări. Sunt întâmplări de care cu toții am auzit, realități, ba chiar, unii dintre noi le-am și trăit.
Soția acestuia, Elena Buliman, reușește să obțină acordul de părăsire a țării cu ajutorul comisarului responsabil de cazul matematicianului dornic de recunoaștere internațională. Dorința ascunsă a comisarului este de a pune mâna pe manuscrisul matematicianului. Și pare să reușească să o manipuleze pe Elena Buliman să transfere documentul către soțul său. Însă manuscrisul nu se regăsește în bagajul dat de matematican. Fără să i se spună direct, acesta își dă seama de gafa Elenei de a povesti la poilție despre acest manuscus și renunță în ultima clipă la plan.
Povestea este frumoasă, bine construită și pus-n fața camerelor, cu parte thriller și parte comedie de moravuri. Este printre singurele filme românești despre care pot spune că mi-a plăcut. Este expunerea unei realități de care știm cu toții, este aproape de trăirile noastre, merită văzut!
Prezentare generală – primul film românesc alb-negru de la Moromeţii, scris și regizat de Andrei Gruzsniczki. Potrivit publicației americane „Variety”, „Q.E.D.” este excelent filmat în alb-negru și reușește „o remarcabilă recreare a epocii”. „Q.E.D.” nu a fost convertit din color, ci a fost filmat direct pe peliculă ORWO alb-negru, mai costisitoare decât cea obişnuită, adusă special din Germania şi procesată la Budapesta, pentru că în România nu există laboratoare echipate pentru acest lucru. Pelicula alb-negru are o granulație deosebită și un spectru special de redare a culorilor în griuri echivalente, diferit de un negativ color convertit în alb-negru.
În rolurile centrale: talentații actori de teatru Ofelia Popii și Sorin Leoveanu, alături de Florin Piersic Jr. Îi are în distribuție și pe Virgil Ogășanu, Tora Vasilescu, Dorian Boguță, Marc Titieni, Paul Ipate, Lucian Ifrim, Medeea Marinescu, Alina Berzunțeanu şi Mihai Călin.
„Q.E.D.” a obținut Premiul Special al Juriului la Festivalul Internațional de Film de la Roma și a fost proiectat în peste 20 de festivaluri, la New York, Göteborg, Vilnius sau Karlovy Vary, în programul „Variety Critics Choice”. A fost singurul film românesc din competiția internațională TIFF 2014 și a câștigat, totodată, Marele Premiu Golden Taiga la International Debut Film Festival, desfășurat în orașul Khanty-Mansiisk din Siberia.
https://www.youtube.com/watch?v=R71s3e7vnBQ