pfff

Câteodată simțim nevoia să fugim departe de prezentul nostru încărcat de griji, de activități mai mult sau mai puțin plăcute. De exact un an am descoperit că pot face acest lucru prin mici excursii în Republica Moldova. Este o țară cu oameni calzi, care-mi par că vorbesc o limbă tare dulce, o țară cu locuri frumoase care merită vizitate.

La invitația Oxanei, am decis să-mi petrec week-end-ul 24-25 august în rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi, la Gustar, eveniment reprezentativ pentru Republica Moldova. Recunosc că am avut  senzația că sunt la Roșia Montană, la Fân Fest. Gustar se desfășoară pe un platou, înconjurat de dealuri, cu valoare istorică pentru țară.

photo

Complexul din care face parte acest platou cuprinde cîteva zeci de hectare ale orașului medieval Orhei (sec. XIII–XVI), denumit ulterior Orheiul Vechi (după părăsirea așezării date și întemeierea în alt loc a unui oraș nou, cu același nume – Orheiul de azi). Din cadrul complexului fac parte două promontorii mari (Peștere și Butuceni), la care se alătură trei promontorii adiacente mai mici (Potarca, Selitra și Scoc), pe teritoriul cărora se află ruinele unor fortificații, locuințe, băi, lăcașuri de cult (inclusiv mănăstiri rupestre) atît din perioada tătaro-mongolă (sec. XIII–XIV) cît și moldovenească (sec. XV–XVI).

Complexul Orheiul Vechi constituie un sistem alcătuit din elemente culturale și naturale: landșaft natural arhaic, biodiversitate, cadru arheologic de excepție, varietate istorico-arhitecturală, habitat rural tradițional și originalitate etnografică. (sursă)

IMG_5592

În cele două zile de festival am ascultat muzică etno, am dansat, am cântat și am fost încântată de noi cunoștințe. Am stat la cort, am lenevit pe iarbă și în fân, am ascultat diverse piese interpretate de oaspeți români și moldoveni la chitară, am fost în expediție prin zonă și cel mai important lucru, am cunoscut noi oameni faini (lucru normal pentru locul în care mă aflam).

Am plecat cu promisiunea de a reveni în acele locuri pentru alte viitoare amintiri plăcute!

Related Posts

One thought on “Răgaz la Gustar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *