Redescopera Moldova – ziua a treia

În cea de-a treia zi din cadrul proiectului Redescopera Moldova am descoperit o localitate a ţării unde lucrurile se mişcă la standarde europene cum s-ar zice, mai exact comuna Larga din raionul Briceni.

Comuna a fost atestată pentru prima dată în ziua de 19 iunie 1429 şi are aproximativ 5000 de locuitori.  Un monument cu valoare istorică pentru locuitori este biserica Sfânta Treime, a cărei construire a început în anul 1895, iar în anul 1897  a avut loc deja prima ceremonie divină.

În comună îşi au sediul două şcoli: una cu clasele I-VIII şi una cu clase de liceu şi două grădiniţe: Albinuţa şi Prichindel. Locuitorii beneficiază şi de serviciile unui Centru de sănătate şi nu numai ei. ci şi cei din satele învecinate şi au şi un punct de salvare.

Comuna mai are în arondismentul ei şi un Cămin de cultură în cadrul căruia activează 15 colective artistice şi o Şcoală de muzică, dar şi un Complex sportiv şi un Centru de plasament temporar pentru copiii din familiile social vulnerabile, toate 4 renovate prin fonduri europene, mai exact din Fondul European de Investiţii.

Această comună este activă şi din punct de vedere civic, fiind înregistrate aici 6 asociaţii obşeşti: Asociaţia obştească Nicolida Nord (asistenţă socială, caritate,protecţia mediului, activităţi culturale şi sportive pentru copii şi tineret), ONG-ul Gamureac-Larga (activităţi de caritate), Asociaţia părintească Liceum (ectivitate educaţională), Asociaţia părintească Vimalena (activităţi educaţionale), Asociaţia Utilizatorilor de Gaz din comuna Larga, ONG-ul Ecomed Pavlovca (medicină, protecţia mediului), Clubul femeelor 50/50 (promovarea egalităţilor de şanse).

Şi tot de lăudat este şi Centrul Comunitar Multifuncţional de servicii sociale integrate unde se desfăşoară diverse activităţi pentru copiii cu dizabilităţi, pentru copiii din familiile destrămate, pentru bătrâni; aceştia beneficiază de acces la calculatoare, acces la loc de joacă, la sala de fitness sau de recuperare, după caz, beneficiază şi de serviciile unui logoped, care este logoped al şcolilor din comună.

M-am bucurat tare mult să aflu aceste lucruri, aceşti oameni chiar îşi doresc să aibă o comună prosperă, se folosesc de toate procedeele pentru a realiza ceva.

Tot aici am găsit cu echipa mea un atelier al unui meşter ce realizează uşi din lemn, geamuri de termopan, cuptoare electrice, garduri din fier forjat şi stâlpi de electricitate. Poate sună banal această descoperire, dar pentru localnici înseamnă mult, câştig, prosperitate.

Plecând din comuna Larga, am ajuns în parcul Pavlovca(18,26 ha) în care se află situat conacul Krupenski. Parcul are o vârstă de aproximativ 110 ani şi numără în prezent cam 70 de specii şi forme de copaci şi tufari. Conacul Krupenski a fost transformat în spitalul de psihiatrie nr 7. Are aproximativ 200 de pacienţi în cele 2 sectii şi doar 3 medici, dintre care 2 ieşiţi deja la pensie. Parcul este superb, are un lac destul de mare populat cu peşti, plus tarlale întregi cultivate cu legume ce sunt întreţinute de pacienţi şi folosite la prepararea hranei lor zilnice, dar şi a altor spitale din zonă.

Spre seară am ajuns la Monumentul Naturii, Geologic şi Paleontologic, ”Defileul Duruitoarea” care se întinde pe o suprafaţă de 40 ha. Cea mai mare grotă din defileu este “Grota Duriutoarea”, formată din trei camere cu o lungime totală de 49 m şi o lăţime de 5-9 metri.

Am mers apoi la rezervaţia peisagistică “Suta de Movile” din raionul Râșcani care este protejată de stat şi  se întinde pe o suprafaţă de 1072 ha.

Seara am petrecut-o la Zimbrăria din Pădurea Domnească, aproape de zimbri, la un gard distanţă de ei şi ceva metri, vreo 10-20, tot în saci de dormit ( deja îmi place acest concept şi cred că îmi voi achiziţiona şi eu unul :D ).

Cred că voi adormi cu zâmbetul pe buze şi cu o mândrie cuprinsă în acesta, căci am descoperit nişte oameni tare muncitori astăzi.

Să avem şi mâine drumuri la fel de bune!

P.S.: Proiectul Redescoperă Moldova este sub patronajul Prim-ministrului Vlad Filat, cu suportul Moldcell, KIA, Peugeot și Victoria Asigurări.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *