zilele astea ne plângem cu toții de caniculă, este foarte cald, apa rece nu ne răcorește, suntem irascibili și obosiți, clar meteo-sensibili.
acum doi ani eram acasă la părinți, căldură mare, aproape cam ca zilele astea și am decis de la prima oră, 5 jumătate, să facem o excursie la iași.
știind că sunt obsedată de cafea, la un moment dat tata a zis să opresc să savurăm câte una. și m-am bucurat mult că am un susținător din familie în activitatea mea preferată de dimineață.
când sorbeam liniștiți din cafele și ne uitam la soare cum se pregătea să mai topească o zi, tatăl meu mi-a zis așa de-odată: am zis, de fapt, să oprim pentru că am obosit. era prima dată când îl auzeam spunând așa ceva. m-am panicat puțin, mi-a explicat că o fi de la căldură, de la soare, e prea puternic pentru vârsta lui (nici vorbă).
cred că încerca să-mi transmită ceva, cumva. au mai durat 9 zile…și mi-e dor din ce în ce mai tare!
