Şi cu violoncelul ce facem?

Ieri, 25 iulie, Teatrul Ludika , sau Teatrul unor nopți de vară, şi-a început programul, la Teatrul de vară din Herăstrău, cu piesa “Și cu violoncelul ce facem?” de Matei Vişniec. Din ditribuţie au făcut parte Sorin Frâncu, Paula Grosu, Valentin Cotigă si Mihail Spiridonescu. Programul continuă în zilel de 1 şi 8 august, respectiv 5, 12 și 19 septembrie, mai multe detalii putând fi găsite pe site-ul Teatrului Ludika. Biletul de intrare a costat 1 leu şi nu datorită calităţii reduse a piesei, ci pentru promovarea teatrului în rândul tuturor vârstelor şi pentru a îndepărta motivaţia absenţei din public datorată preţurilor destul de mari ale biletelor de intrare.

Matei Vişniec este unul dintre cei mai jucaţi dramaturgi contemporani. Piesele sale au fost montate în peste 25 de ţări. Trăieşte în Franţa din 1987, fiind revendicat atât de literatura română, cât şi de cea franceză. “Şi cu violoncelul ce facem?” este o piesă reprezentativă pentru teatrul absurd, cu iz de comedie, în cadrul căreia Domnul cu Violoncelul reuşeşte să stârnească nervii Doamnei cu Voal, Domnului cu Baston şi Bătrânului cu Ziarul.

Cei 3 din urmă stau, pentru început răbdători, într-o sală de aşteptare, aceeaşi unde Domnul cu Violoncelul doreşte să transmită publicului intenţia sa de a-şi perfecţiona interpretarea. Face acest lucru într-un mod destul de conştiincios, este concentrat în ceea ce face, sârguincios, iar momentele de pauză sunt doar cele în care este nevoit să-şi şteargă sudoarea frunţii. “Spectatorii” privesc la început, cu răbdare manifestarea perseverentă a violoncelistului, apoi încep să se revolte, chiar să respingă acest spectacol din care ei nu reuşesc să priceapă nimic, și ajung să caute metode stupide pentru a scăpa de el: îl alungă, se gândesc chiar să-l omoare, ca în final să le rămână lor violoncelul. După acestea apare imediat întrebarea “ Și cu violoncelul ce facem ? “.

Fiecare actor prezintă de fapt câte un caracter întâlnit zi de zi de noi : Domnul cu Violoncelul este persoana muncitoare , care trudeşte din greu pentru obţinerea rezultatelor dorite, Doamna cu Voal este reprezentativă pentru categoria de persoane care se consideră atotcunoscătoare, dar cu o foarte mare detaşare faţă de ceea ce se petrece în jur, egoistă, Domnul cu Ziarul reprezintă categoria de persoane revoltate pe orice situaţie, iar Bătrânul cu Bastonul reprezintă oarecum eleganţa prin prezenţa sa scenică şi caracterizează persoanele care nu reuşesc să înţeleagă mare lucru din tot ceea ce se petrece în jurul lor.

Piesele lui Vişniec nu sunt nicidecum unele uşoare de interpretat sau de înţeles (recomand şi “Negustorul de timp”), aşadar ceea ce a reuşit să realizeze Teatrul Ludika merită aplaudat şi urmărit în continuare.