Social Gym – primul club de fitness și aerobic non-profit din România

Nu ai bani să mergi la sală, dar îți dorești asta? Ai timp liber și vrei să te implici în diverse cauze sociale? Soluția perfectă este Social Gym. Faci sport și donezi timp mai departe celor care au nevoie de tine. Social Gym este un proiect finanțat parțial din fonduri europene și este dedicat persoanelor active, interesate de un stil de viață sănătos, dar și celor dornici de implicarea socială. 

Pentru a încuraja implicarea activă în cauze sociale, clubul Social Gym oferă posibilitatea de a achita orele petrecute aici donând același număr de ore la organizația neguvernamentală, non-profit ṣi apoliticǎ CRCA (Centrul de Resurse pentru Cetățeni Activă), pe diverse proiecte sociale. De această oportunitate poate beneficia orice persoană dispusă să ofere o parte din timpul său unei cauze sociale a organizaṭiei, într-un numǎr limitat de participanṭi, pe baza unui contract semnat în prealabil, persoanele doritoare primind un card de acces la serviciile Social Gym.

Ceea ce deosebește Social Gym de orice alt club de fitness și aerobic este grija și investiția în dezvoltarea persoanelor defavorizate pentru integrarea acestora pe piața muncii.

unnamed

Social Gym poate fi găsit pe strada Logofǎt Tautu, nr. 66 ṣi pune la dispoziția membrilor săi pachete diverse de servicii (fitness, aerobic, spinning, kangoo jumps, masaj, kinetoterapie și consiliere nutrițională), personal specializat, săli de antrenament moderne, cu aparatură de ultimă generație și un spațiu dedicat evenimentelor.

Clubul susține și dezvoltarea personală și profesională a membrilor comunității Social Gym, punând la dispoziție spații pentru organizarea de evenimente dedicate temelor de nutriție, wellness și dezvoltare personală. Membrii comunității Social Gym și ai Rețelei „Acționăm Responsabil!” vor avea acces preferențial la majoritatea evenimentelor.

Prima salǎ de fitness si aerobic non-profit din România, Social Gym, are ṣi o ofertǎ specialǎ de lansare, preṭul abonamentului lunar nelimitat fitness sau aerobic fiind redus de la 195 la 119 RON pe lunǎ.

„Am lansat acest club de fitness și aerobic alǎturi de o echipǎ inimoasǎ ṣi ne dorim sǎ facem o diferenṭǎ, sǎ lǎsǎm ceva în urma noastrǎ ṣi toatǎ munca echipei CRCA sǎ fie dedicatǎ comunitǎṭii Social Gym. Sper ca bucureṣtenii sǎ iubeascǎ, sǎ promoveze ṣi sǎ se bucure de serviciile Social Gym” a declarat Rodica Lupu, preṣedintele Centrului de Resurse pentru Cetǎṭenie Activǎ.

Social Gym reprezintă un parteneriat între structurile de economie socială create în cadrul proiectului „SOCEC.NET – rețeaua economiei sociale” (parteneri: Consiliul Județean Ilfov, Consiliul Județean Călărași, Centrul de Resurse pentru Cetățeni Activă, Asociația „Laboratorul de Solidaritate” și Asociația „Viitorul lor depinde de tine” ), respectiv proiectul „Întreprinderi sociale responsabile” (parteneri: Consiliul Județean Ilfov și Fundația Creștină Rhema). Proiectele sunt cofinanțate din Fondul Social European, Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. Proiectul este implementat alături de Consiliul Județean Ilfov.

Related Posts

One thought on “Social Gym – primul club de fitness și aerobic non-profit din România

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *