…este o amintire. Ne străduim de multe ori să fie unul aproape de stările noastre de spirit, colorat după trăirile noastre, luminat după razele noastre. Și pe urmă îi tragem zăvorul și plecăm mai departe. De multe ori revenim, deschidem ușa cu delicatețe și privim cu un rânjet pueril spre alte vremuri ce nu vor mai fi să vie.
Casa unde am copilărit: ne este dragă, de fiecare dată când revenim în ea, chiar dacă nu recunoaștem pentru câteva clipe redevenim copii, e locul în care ne simțim liberi de mantaua vremii, a vârstei, a vieții. Orice colțișor din ea are o poveste despre noi. Dar suntem chit, și noi putem spune multe despre ea, o putem descrie în multe feluri, îi putem asocia multe personaje, fețe, pași, starturi. Dar este o amintire. Am plecat mai departe, revenim rar și pe fugă, o privim cu dor și drag.
Camera de cămin: nu pentru toată lumea are o însemnătate acest spațiu, însă fericiții au trecut prin multe pe aici, au învățat ce înseamnă să mai ai la meniu doar un cartof (despre cazurile fericite este vorba), să cauți prin toate buzunarele după mărunțiș pentru o pâine. Sau tot aici au apărut primele mari petreceri ce țineau până-n zori sau până la venirea paznicului sau a poliției, după noroc; tot aici s-au împărțit cele mai mari pachete trimise de părinți și abia cărate la cămin, dar cu drag gustate, aici s-au trăit nopțile de dinainte de examene cu nessuri și multe țigări fumate pe holuri, pagini întregi colorate în verde și-n portocaliu sau concentrare maximă la modelarea celor mai ingenioase copiuțe. Și cum se termină studenția se închide și acest spațiu. Rămâne doar clădirea aia din descrierile care încep cu ”mai știi când? sau mai ții minte?”.
Apartamentul închiriat: iuhu, trecem pe cont ”propriu”, suntem de capul nostru și totuși lipsește libertatea copilărească din vremea studenției, ne angajăm, nu mai avem timp de prea multe, apar grijile adevărate, cu ce plătim chiria, ne ajung banii să plătim utilitățile, avem mobila dorită, ce mai schimbăm, unde mergem în concediu. Și poate nu rămâne unul singur și de la un an la altul ne mutăm în altă parte, schimbăm colegi, zone, experiențe…până când ne oprim la…
Casa noastră: despre asta pot să spun doar că va fi începutul pentru toate spațiile pomenite anterior.
În fiecare loc lăsăm o mică amprentă, dar și el lasă asupra noastră, poate chiar una destul de mare și tânjim cu drag la amintiri construite pe ici pe colo, locuri prin care ne mai perindăm arareori, dar rămân spații pentru amintiri…și atât.