Nu am câștigat un premiu Gopo, chiar dacă nu mi-ar fi displăcut. Însă anul trecut am avut ocazia să fiu prezentă la înmânarea premiilor și am reușit ”să împrumut” pentru poză o mostră de premiu. Pe 23 martie va avea loc cea de-a șaptea ediție a Premiilor Gopo și până atunci, publicul larg are șansa să urmărească nominalizările de anul acesta.
Astfel, în perioada 2-10 martie, în exclusivitate la Cinema Union, publicul bucureștean se va putea delecta cu un program special de proiecții. Prin această iniţiativă, Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc continuă campania de re-atragere a publicului român către cinematografia autohtonă, din ce în ce mai apreciată pe plan internațional.
Cinefilii au astfel ocazia de a (re)vedea o parte dintre filmele românești lansate în cursul anului 2012 pe marile ecrane din România sau prezentate în cadrul unor festivaluri și alte evenimente culturale din țară și din străinătate. De asemenea, vor mai putea fi vizionate și cele 4 titluri nominalizate la categoria Cel mai bun film european.
Seria proiecțiilor se deschide sâmbătă, 2 martie, de la ora 16:00 cu scurtmetrajele românești Blu (r. Nicolae Constantin Tănase), Chefu’ (r. Adrian Sitaru), De azi înainte (r. Dorian Boguță), Pastila fericirii (r. Cecilia Felmeri), Tatăl meu e cel mai tare (r. Radu Potcoavă), Gândacul (r. Cătălin Drăghici). De la ora 18:30 va fi proiectat documentarul Un gând, un vis, Doyle…şi-un pix (r. Bogdan Ilie-Micu) distins în cadrul Festivalului de Film Transilvania (TIFF) 2012 cu Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut. Bogdan Ilie-Micu reface călătoria fotografului Mihai Barbu în Mongolia, pe motocicleta sa botezată Doyle, folosind cele 800 de fotografii realizate de acesta pe parcursul drumului.
Duminică, de la ora 16:30, spectatorii sunt invitați la O lună în Thailanda (r. Paul Negoescu). Filmul prezintă povestea lui Radu care, în noaptea Anului Nou, descoperă că nu e mulţumit de viaţa lui sentimentală şi decide să se despartă de prietena sa.
Undeva la Palilula, debutul în cinema al regizorului deteatru Silviu Purcărete, care a obținut cel mai mare număr de nominalizări la Premiile Gopo 2013, va fi proiectat duminică 3 martie, de la ora 18:30.
Prețul unui bilet este de 10 lei. Spectatorii care au abonament la sălile Cinematecii Române (Eforie şi Union) beneficiază de reducere.
Intrarea este liberă la proiecția calupului de scurtmetraje.
Gala Premiilor Gopo va avea loc pe 25 martie 2013, la Opera Națională din București. Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate la TV de ProCinema și va putea fi urmărit live şi online pewww.premiilegopo.ro, www.voyo.ro, dar şi pe cea mai mare mediafaţadă din România, Cocor Media Channel.
Peste 400 de profesioniști activi din toate domeniile industriei de film autohtone își vor exprima voturile pentru desemnarea câștigătorilor statuetelor Gopo.
Gala Premiilor Gopo este un eveniment organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc(APFR), cu sprijinul Ministerului Culturii, Operei Naționale din București și al Babel Communications.