Vreau bicicleta mea!!!

La 3 ani am făcut cunoştinţă cu prietena mea cea mai bună. Au apărut cu ea acasă părinţii mei, o minunăţie roşie (Foca am decis să o numesc :)) )  alături de care am plâns ( loviturile căpătate nu erau tocmai o plăcere), alături de care am exploatat străzi întregi de prin apropierea casei. Mi-a fost fidelă, niciodată nu m-a certat şi nu m-a lăsat la greu, căci în 4 ani de utilizare nu a renunţat la ale ei cauciucuri pe care le avea din prima zi.

Anii au trecut şi am fost nevoită să mă despart de ea, nu ne mai potriveam, chimia dintre noi dispăruse şi părinţii mei au decis să o dea, pe ea, pe prietena mea alături de care am învăţat, cred, să mă descurc singură fără ajutor de la vreun adult. Au mai trecut vreo 5 ani şi locul Focăi a fost luat de Albăstriţa. Pe ea am ales-o eu, am trecut pe lângă un magazin, era expusă în geam şi am simţit că ea trebuie să fie a mea şi a fost, de fapt încă ar mai trebui să fie, dar de când valul vieţii m-a trimis departe de casă tatăl meu a decis să o înfieze :))

Dar până să mă despart de ea, ne-am plimbat prin multe locuri împreună, am străbătut zeci de kilometri în zilele eroice şi nu am cedat niciuna. La Iaşi nu i-am prea simţit lipsa, am obişnuit să merg des acasă şi să o scot la plimbare. Şi în plus, în Iaşi, biciclitul nu era la foarte mare căutare.

M-am mutat apoi în Bucureşti, unde am decis încă din prima lună că vreau să particip la Triatlon Mamaia, deci clar aveam nevoie de bicicletă. Într-un oraş împrumutat, am reuşit să împrumut şi o însoţitoare de traseu. Un prieten s-a oferit să îmi dea a lui bicicletă pentru aproximativ două luni, timp în care am reuşit să cunosc Bucurestiul cât de cât şi să trec şi de proba din competiţie. În aprilie am primit cu împrumut o altă bicicletă, semn că unii prieteni chiar ţin la pasiunea mea.

Am descoperit multe locuri frumoase din Bucureşti pe bicicletă fiind, mi-am făcut mulţi prieteni biciclişti şi am participat la diverse evenimente de biciclit. Dar a venit momentul înapoierii lucrului împrumutat şi clipa în care rostesc din tot sufletul meu faptul că vreau bicicleta mea!!!

Amuzant în povestea mea este că în vremurile de acum, persoanele de vârsta mea îşi doresc o maşină. Drept dovadă, în această seară m-a sunat o prietenă pentru a mă anunţa că urmează să-şi cumpere maşină, era foarte entuziasmată şi mândră de realizarea ei.

Şi eu tot la bicicletă rămân! Vreau bicicleta mea!!! Vreau să mă strecor uşor prin trafic, să intru pe contrasens pe străduţe şi să nu mă amendeze nimeni, să cunosc diverse locuri simpatice din Bucureşti, să mă cert cu cei care nu suportă bicicliştii, să fac mişcare!

Vreau bicicleta mea care să fie doar a mea pe veci, nu precum Foca de care să mă despart, nu precum Albăstriţa pe care să o văd de trei-patru ori pe an, nu ca cele împrumutate! Vreau bicicleta mea!