Acest lucru vreau să se întâmple la şcoală, la locul de muncă, îmi doresc să obţin recunoştinţă, respect şi admiraţie. Dar nu vreau ca acestea toate să îmi afecteze relaţiile cu ceilalţi şi nici să nu îi îndepărteze de mine.

Acest lucru este posibil dacă vrem să obţinem ceva pentru noi, comparându-ne cu ceea ce am făcut noi în trecut, cu ceea ce am făcut în momentul în care ne consideram mai slabi în rezultate. Nu vom reuşi atingerea succesului dacă noi continuăm să ne comparăm cu ceilalţi. Un rezultat de durată şi cu răsunet nu apare atunci când spunem „sunt mai bun decât X; am făcut mai multe decât Y ”.

Într-adevăr, trebuie să avem un model în viaţă, şi să ne dorim să ajungem precum el, dacă nu chiar mai bun. Dar niciodată să nu dorim succesul râvnind cu răutate la valoarea aproapelui. La urma urmei, întreaga noastră viaţă nu este o luptă cu ceilalţi, ci este de fapt o luptă cu noi înşine. Suntem singurii care putem face o schimbare în viaţa noastră. Degeaba spunem că la apariţia cuiva ne schimbăm, că o anumită persoană ne influenţează în ceea ce intreprindem. Decizia schimbării este tot la noi, tot amprenta personalităţii noastre este direct implicată, chiar dacă noi expunem o altă persoană ca fiind direct răspunzătoare.

Aşadar, dacă noi ne dorim să excelăm în ceea ce facem trebuie să muncim, să citim şi să cunoaştem mai mult în ceea ce facem. Să avem experienţele noastre este la fel de important, indiferent de natura acestora, experienţe bune sau mai puţin bune. Trebuie să încetăm să ne folosim doar de ceea ce li se întâmplă celor din jur.( nu aplic pentru bursă în străinătate, căci X a trecut prin nu ştiu ce păţanie din care a avut mult de suferit sau nu aplic la respectiva firmă pentru că a lucrat Y şi managerul este foarte exigent.)

Este de reţinut faptul că suntem unici pe acest pământ şi fiecare are modul său de a reacţiona, are bagajul propriu de cunoştinţe şi este perceput diferit de cei din jur. Să învăţăm să respectăm acest lucru şi să obţinem recunoştinţă, respect şi admiraţie.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *