Zero Dark Thirty este o dramă istorică, in regia lui Kathryn Bigelow si scrisa de Mark Boal. Este cea mai mare poveste de vânătoare avand drept tinta pe unul dintre cei mai periculosi oameni din lume, Osama bin Laden; filmul este o dramatizare a operațiunii Statelelor Unite ale Americii, de găsire și ucidere a lideruuil Al-Qaeda.

Zero Dark Thirty începe cu momentul prăbușirii celor două turnuri gemene, Wall Trade Center. De fapt este prezentată doar spaima creată de acel moment. Ecranul este negru și pe fundal se aude vocea unei functionare destul de speriate de ceea ce s-a întâmplat și care cere cu disperare ajutor celor de la linia de urgențe.

misiuneaBrusc imaginea este transferată în Pakistan, unde Maya, agent CIA, personajul principal al filmului, asistă la torturarea unui membru Al-Qaida care nu dorește să ofere niciun fel de informații din interiorul organizației. După mai multe încercări, colegul agentei reușește să obțină numele necesare, dar se retrage din Pakistan, fiind sătul de ceea ce trebuia să facă zilnic.

Maya este îngrozită pentru început de acea lume, de ce trebuie să facă și între timp își pierde și o bună prietenă și colegă de serviciu într-un atentat cu bombă. Hotărăște să lupte chiar dacă nu se înțelege cu șeful ei de la sediul central și este foarte sigură pe ceea ce face și decide, fapt care o ajută foarte mult în câștigarea încrederii celor din jurul ei.

Căutările sunt anevoioase, teroriștii sunt pe fază la orice mișcare, ba chiar o atacă la un moment dat pe Maya în momentul în care ea pleacă spre serviciu. Nu se oprește, este decisă să scape de toți teroriștii care îi pun piedici în prinderea lui Osama Bin Laden.

Întreaga poveste este una simplă, un lider terorist este căutat și în cele din urmă prins și omorât. Însă Maya, interpretată de Jessica Chastain, reușește să dea un mare plus filmului, acțiunilor construite, este o femeie printre bărbați și teroriști care nu se teme de nimic și care luptă pentru a-și împlini misiunea.

Ultima jumătate de oră este partea cea mai intensă din întreaga durată a filmului, când este atacată casa în care Maya era 100% sigură că se ascunde Osama Bin Laden; sunt ridicate diverse surse de informare din gruparea Al-Qaida și inclusiv scopul acelui atac, Osama Bin Laden mort.

Este un film intens și palpitant, poate și pentru că are ca personaj principal o femeie și acest lucru îi dă un plus de valoare, liniște combinată cu vitalitate.

Zero Dark Thirty sau Misiunea: 00:30 A.M. poate fi vizionat la Cinema City începând cu data de 22 februarie.

Director: 

Scenarist: 

Actori principali

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *